Ora începuse de vreo zece minute. Lenea plutea în aer, la fel ca particulele mici de praf, care dănțuiau un vals translucid în razele soarelui. Era cald, deși fereastra din fața clasei era deschisă. Perdeaua părea de plumb, nemișcată și solemnă. Din când în când, zvâcnea brusc și se umfla de câte ori vreo pală de vânt bătea răzleață. După care amorțea în aceeași nemișcare ostentativă.
Mai erau doar vreo două săptămâni de școală și toți elevii clasei a XI-a B, simțeau acest lucru. Nu conta că era cald, nu conta că erau plictisiți sau obosiți după un an lung de școală, nu conta că încă trebuiau să mai dea teste la câteva materii. Nu conta că aproape toți ar fi vrut să fie oriunde în altă parte, mai puțin în acel loc.
Tinerii erau fericiți. Venea vacanța de vară.
Fețele le străluceau de încântare: veneau trei luni în care se vor putea trezi la ce oră vor dori. Trei luni în care nu se vor atinge de cărți, în care vor uita de note și, în general, vor face doar ce vor vrea ei. Trei luni în care timpul le va aparține.
Cu toate că profesoara de engleză intrase în clasă de vreo zece minute, nimeni nu fusese scos, încă, la tablă. Elevii presimțeau spectacol și își mascau nerăbdarea prin poante sau ironii, la adresa profei de engleză.
Căci miss English teacher era genul de profesoară de care era aproape imposibil să nu râzi. Avea 47 de ani și nu fusese niciodată măritată. Bârfele, care se perpetuau mai înflorate sau nu, din generație în generație, dădeau ca sigur faptul că profa de engleză nu avusese nici un bărbat, până la această frumoasă vârstă.
Derbedeii de a XI-a sau a XII-a găseau acest lucru ca fiind de neadmis și, de multe ori, în conversațiile lor golănești, se ofereau să o rezolve pe Miss, pentru un zece, sau mai mulți în catalog, pentru glorie masculă sau, pur și simplu, din milă. Vorbeau și descriau în amănunt cum aveau să se întâmple lucrurile, care din ei să se sacrifice, cum o să devină Miss o Misses, doar printr-un sacrificiu suprem. Trăgeau la sorți care dintre ei să îndeplinească infama sarcină și, de obicei, paiul cel mai scurt era tras de „prostul clasei”, adică de cel mai puțin popular dintre băieți. De cel care nu era nici smardoi, nici printre cei mai buni la învățătură, nici sigur pe el, nici cool, nici golan.
Era „prostul clasei”, cel de care toată lumea făcea caterincă, dar care avea un potențial de a fi acceptat de către populari.
Era băiatul care aspira spre glorie și recunoaștere, care se voia idolul fetelor, dar care nici nu se ținuse de mână cu vreo fată.
Era băiatul „bun la toate”, viitorul politician, jalnic în viața sa de adolescent, obișnuit să-și ia șuturi în fund, la propriu, de la boss-ii clasei, dar care dintr-un ciudat simț al imitației, dădea și el șuturi în fund, celor mai slabi decât el.
Generație după generație, acest ritual era pus în scenă de două sau trei grupuri de adolescenți, dar niciodată nu a fost încununat de succes. De obicei, cei care erau însărcinați cu transformarea din Miss în Misses a profesoarei de engleză, erau atât de pămpălăi, încât habar n-aveau ce trebuie să facă. Atâta timp cât se vorbea de acest lucru în cercurile de băieți, totul părea o aventură, dar după ce primeau misiunea de masculi dezvirginatori, adolescenții se trezeau singuri, fără sprijin moral sau tactic, fără o idee despre ceea ce ar avea de făcut în etapa următoare.
De obicei, nu se întâmpla nimic. Mulți dintre ei nici măcar nu încercau ceva în sensul misiunii primite. Deveneau rapid ținta gogomăniilor colegilor lor și dacă erau oarecum acceptați în grupurile elevilor populari după ce primeau misiunea, ei erau, până la terminarea liceului (și mult timp după) „proștii de serviciu”, de care toată lumea făcea mișto.
S-a întâmplat ca, de câteva ori, să-și încerce norocul și câțiva bad boys. Ei au trecut chiar și la fapte: unii o sunau noaptea pe Miss (unii dintre ei tăceau și nu spuneau nimic, alții gâfâiau așa cum văzuseră ei în filme, alții îi vorbeau domnișoarei de engleză lucruri porcoase și imposibil de reprodus); alții o opreau pe holurile școlii și încercau să o seducă din priviri; unii îi aduceau flori la ore; alții o invitau de-a dreptul, în oraș.
Există chiar și o legendă conform căreia un tip mai nebun de-a XII-a încercase ceva ieșit din limita legii și se întâmplase ceva destul de serios, ceva în care era implicată și poliția și o exmatriculare categorică.
De fiecare dată, însă, domnișoara de engleză rămânea egală cu sine însăși. Anii treceau și ea devenea din ce în ce mai virgină, din ce în ce mai fată bătrână.
Misiunea pe care băieții și-o transmiteau din generație în generație, era cunoscută de toată lumea. Profesorii știau de ea și și-o povesteau prin viu grai unuia altuia, în cancelarie. Elevii știau de ea; uneori era primul lucru pe care-l aflau în prima zi de liceu. Părinții știau de ea: unii se arătau oripilați de așa idee, alții o găseau haioasă. Toți o compătimeau oarecum pe profesoara de engleză, deși nimeni nu făcea nimic ca acest ritual să înceteze.
Până și elevele o desconsiderau pe Miss English teacher, pe baza statutului ei matrimonial. Multe dintre ele îți începeau viața sexuală mai devreme sau în timpul liceului și asta le făcea să se simtă oarecum superioare profei de engleză, chiar dacă multe dintre aceste fete luau note mici la această materie.
În acest an, misiunea de dezvirginare a fetei bătrâne îi revenise lui Andrei, un tip de 17 ani, din clasa a XI-a B. Clasa din povestea de față. Deși nimeni nu s-ar fi așteptat din partea lui, Andrei nu se mulțumise doar cu nominalizarea din partea băieților; el chiar spera la trofeul de mascul alpha, așa că trecuse la fapte.
Și-a creat un cont fals pe Facebook, în care a făcut public un așa zis mesaj de denunțare a idilei dintre el și Miss de engleză. Cineva i-ar fi denunțat public pe cei doi, că au o aventură. Reușise să ticluiască o poveste încurcată de amor interzis, cu amănunte picante de budoar, cu aluzii și insinuări.
Notele proaste pe care Andrei le avea la engleză deveniseră un atu în firul dramatic al acestei povești de amor.
„Adicătelea”, spunea anonimul denunțului pe Facebook, „profa de engleză dinadis nui dă note bune lu Andrei, tocmai casă nu se deie de gol că au o aventură. Sunt foarte parșivi, uoameni bunii.”
Anonima de pe Facebook devenise virală.
Adunase mii de likeuri, sute de comentarii, dezbateri pe marginea indecenței profesorale. Profa de engleză a fost chemată la director, dar atitudinea ei neschimbată de dinaintea scandalului, a disculpat-o instantaneu. Micul scandal a fost repede dat uitării, pentru că, nu-i așa?, orice scandal durează trei zile. Nu s-a aflat niciodată cine a scris acel denunț pe Facebook. Dar printre popularii din liceu se aflase: era vorba chiar de Andrei, cel desemnat în acel an, de cucerirea redutei.
Andrei însuși ticluise acea postare. Pierduse o noapte întreagă să o scrie. Se chinuise cumplit să scrie incorect gramatical! Pusese în această postare tot ceea ce nu credea că o să gândească vreodată. Amănunte mizerabile, descrieri nerușinate. Încercase, i-adevărat, să nu pronunțe numele real al profei sale de engleză, dar toată lumea știa despre cine era vorba. După ce a postat denunțul pe Facebook, s-a simțit puțin vinovat. Dar își dorea prea mult să fie privit cu respect de băieții tari din liceu, așa că sentimentul de vinovăție i-a trecut repede.
A doua zi, universul lor apropiat vuia. Băieții tari din liceu s-au prins imediat că postarea era fake, dar au admirat ideea pe care o avusese Andrei, așa că acesta a fost primit în cercul lor restrâns de VIP-uri masculine. Totuși, cumva, fără un motiv anume, când totul părea că trecuse și toată lumea uitase incidentul cu idila expusă pe rețelele de socializare, cineva ciripise. La fel de anonim, Miss English teacher fusese informată că cel care scrisese fake-ul pe Facebook, era chiar inculpatul din „povestea de dragoste”, elevul Andrei Pâncotă, de la a XI-a B.
Anonima despre anonimă fusese aflată și de cei dintr-a XI-a B. Elevii așteptau acum cu nerăbdare finalul poveștii. Se lăsa cu sânge sau nu? Va riposta Miss sau nu? Se făcuseră pariuri despre posibilele finaluri și acum așteptau cu toții, ca la teatru.
Miss părea că nu se grăbește. Răsfoia tacticos filele catalogului. Părea că e nehotărâtă în ceea ce urmează să facă. Elevii, transpirați de căldură și de nerăbdare, priveau când la Miss, când la Andrei. Pariurile asupra posibilelor finaluri încă se țineau, așa că liniștea orei era presărată cu șușoteli și icnete de râs.
Andrei stătea calm în bancă și se gândea la ce posibilități avea în acel moment. Oprobiul public (de care îi era cel mai frică) sau punerea batistei pe țambal. Notă de trecere (deși această variantă i se părea aproape imposibilă) sau corijența. Avea media 4 pe primul semestru și doi de patru în al doilea. Ca să scoată o medie de 6 pe acest semestru, să poată avea siguranța că îi încheie media 5, avea nevoie de un 10. Ceea ce, la fel, i se părea imposibil e realizat.
Îi părea rău acum, că nu învățase cât de cât la această materie, mai ales că, în ultimele săptămâni cu asta se ocupase, și nu i se părea chiar atât de greu. Dacă ar fi învățat la engleză mai din timp, acum nu s-ar mai fi găsit în situația de corijență și ar fi trebuit doar să înfrunte oprobiul public. Dar vezi, așa crezuse el că poate să fie acceptat în cercul tipilor populari din liceu să nu învețe, să pară prost și să ia totul la mișto.
Calmul lui Andrei părea că se topește ușor, lăsând loc neliniștii. Cel mai urât dintre toate lucrurile din lume, băiatul găsea că e atitudinea lipsită de asumare și exprimarea a lucrurilor așa cum sunt ele, a oamenilor „mari”. Îl enerva la culme ascunderea pe după deget a oamenilor.
„Băi, dacă tu crezi că sunt un dobitoc, spune-mi-o în față, în pula mea”, se gândi băiatul. „Dar nu mă lua cu floricele și povețe. Uite, chiar și azi, în metrou, m-a enervat una. După ce că eram înghesuiți, ca sardelele în conservă, tipa asta, care nici nu era așa de bătrână, se tot strâmba că noi vorbeam tare și ne hlizeam. Da' ce pula mea, vrea să umblăm cu plasture pe gură? Ce m-a enervat idioata aia… Se uita la noi cu un sictir, zici că eram copiii străzii. Și, după ce că mi-a fost mie jenă de jena ei și le-am făcut la toți semn s-o lase mai moale, că poate, na, o durea capul sau ceva, nu se simțea bine, după ce că am tăcut cu toții, ce crezi? Tipa se uita la noi cu o scârbă și mai mare, de parcă eram ultimii retarzi. Păi, fă cucoană, dacă te deranjăm, de ce nu ne spui în față că te deranjăm și să tăcem naibii din gură. De ce nu spui ce gândești și ne lași pe noi să ghicim?”
Andrei se indispuse și mai tare când rememoră incidentul din metrou. Așa că nehotărârea lui Miss începu să-l calce pe nervi. El se hotărâse să accepte orice. Știa că e vinovat. Nu avea de gând să nege nimic. Asta e, a căzut de prost și acum trebuia să plătească.
- Pâncotă Andrei, la tablă!
Vocea puțin timidă a lui Miss puse capăt șușotelilor. Liniștea era acum deplină, așa cum orice profesor doar visează să aibă parte la orele sale.
Ajuns în fața clasei, Andrei își drese glasul. Încerca să-și mențină prestanța de tip cool, prestanță atât de greu câștigată. Profesoara de engleză, fără să se ridice de pe scaun, îl privi drept în ochi și îi ceru, simplu și scurt, să spună câte ceva despre el, în engleză, of course.
- And I recommend to you, for a better qualification, of course, to use verbs at all the tenses learned throughout this school year. Liniștea era monumentală.
- Of course, glumi Andrei, fără să se poată abține.
Miss îl privi și lui Andrei i se păru că nu era supărată. Nici măcar nervoasă. Poate că nici nu aflase de postarea falsă. Poate că nici nu știa că el o scrisese. Poate că mai avea o șansă.
- And try to talk about yourself with writing talent, as I've heard you were very good at making up stories, weren't you? Of course you were.
Clasa scoase un „ooo” prelung. Toată lumea înțelesese mesajul. Miss știa. Știa totul. Era 1-0 pentru Miss.
Urma runda a doua. Nu conta, oricum, ce avea să mai facă Andrei. Profa câștigase. Fin, delicat, ca profesioniștii.
Andrei însuși se simți învins. O recunoștea chiar și el. Cât sânge rece, ce ironie fină. A văzut tot. A văzut chiar și zâmbetul schițat la final. Nu știa ce ar fi putut spune. Poate să se ajute și el de umor. Poate avea o șansă.
- I kind of appreciate people that can be smart enough to make a fine irony. That's Present Simple Tense.
În momentul în care ar fi vrut să spună a doua propoziție, Andrei observă o strălucire verde pe degetul lui Miss. Realiză că e vorba de un inel cu o piatră de smarald și, pentru o secundă, se blocă. Își aminti de inelul cu smarald de pe degetul bunicii sale. Își aminti de bunica. Singura ființă din acest Univers care l-a iubit cu adevărat. Își aminti de cuvintele ei, pe care i le spunea în fiecare dimineață, când îl trezea să-l ducă la grădiniță:
„Trezește-te, copil frumos și curajos! Începe o nouă zi în care ai timp să faci bine și să iubești. Fii bun și corect și să nu minți niciodată. Cere-ți iertare dacă ai greșit, spune mulțumesc și mergi mereu înainte!”
„Mereu înainte”, se gândi Andrei. „Da, fie ce-o fi! Mereu înainte.”
Își drese glasul și continuă.
- If I hadn't been so so very stupid, I should've known that all lies that somenone make, come with a price. That's If Clause, type III.
Clasa începu să șușotească. Cei care înțelegeau engleza, erau uimiți. Cei care nu înțelegeau engleza se rugau de ceilalți să le spună și lor ce zice prostu' din fața clasei.
„Ce zice? Ce zice?”
„Zice că nu trebuia să fie așa prost și că acum trebuie să plătească, pentru ce a făcut.”
Miss privea în catalog. Părea că nici nu îl auzise pe elevul de lângă ea.
- I thought I could be someone else, but now I've just realized that I don't know who I am. That's Indirect Speech and Present Simple Tense.
„A recunoscut totul”;
„Băi, ăsta a spus cu subiect și predicat că el a făcut-o”, se auzea printre colegii săi.
Andrei trase aer în piept și continuă:
- For the last two monts, I have been living in hell and I didn't know why. That's a Present Perfect Continuos Tense. I know now. That's a Present Simple Tense. While I was making up fake and shameless stories about you, you had to face us all. That's a Past Continuous Tense.
All these years, you've been judged for the way you looked, but you've never judged us for the way we acted, That's Present Perfect Simple Tense.
Andrei își drese glasul, din nou.
- And that is more than we deserve. You are a Lady with capital L. And for that I'll always admire you. That's a promise. And a Future Simple Tense, by the way.
Miss îl privi liniștită pe Andrei. Pe fața sa nu se putea citi nimic.
- You have a perfect poker face, but it's O.K. I sincerely and honestly apologize to you, for all the things that I've done to you. And that's My Actual Heart Tense.
Andrei respiră adânc. Terminase. De-acum, totul stătea în voința lui Miss. Colegii săi erau încântați. Simți în murmurul lor că apreciau ceea ce el tocmai făcuse. Simțea și el în bătăile inimii sale că făcuse bine ceea ce tocmai făcuse.
Miss luă stiloul, îi scoase capacul și cu mâna pe care lucea verde piatra de smarald, scrise clar 10. Pentru prima dată după foarte mulți ani, Andrei era mândru de el. Nu fiindcă luase un 10, ci pentru că avusese curajul să facă ceea ce e corect și bun.
Așa cum îl învățase bunica sa.
- You've got a 10, Andrei Pâncotă. And let me tell you that you've just passed the exam from being just a regular man to being a noble man. With my regards, of course.
Miss se ridică de pe scaun, își luă catalogul și, înainte să iasă din clasă, i se adresă din nou lui Andrei:
- I really and with all my heart forgive you. You'll be a fine man. And that's a promise.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu