marți, 30 martie 2010

"E usor a scrie versuri,/ Cand nimic nu ai a spune"

Nu mai cred in poezie. Cel putin nu in poezia asta marketista a secolului XXI. Poezia asta inchistata in cuvinte seci, intelectualizate, fara seva, ordonate in pagina. Cuvintele astea fara emotie, fara virgule, cuvintele astea egale, cuvinte cu cravata si perle. Cuvintele astea egale cu ele insele, care nu exista decat prin faptul ca sunt scrise. De oameni la fel de seci, la fel de indoctrinati, de speriati de viata din ei. Cuvinte fara noima, spuse/scrise de oameni fara noima (adica fara suflet).
Cred, mai cred in poezia aceea care se naste chiar si dincolo de cuvinte. Cred in poezia unei imagini, a unui gand, a unui zambet. Cred in poezia scrisa, cantata, spusa de oameni carora nu le este frica sa se arate asa cum sunt in realitate. Poezia se naste acolo unde este echilibru. Acolo unde este viata. De-adevaratelea. Nu din plastic.

miercuri, 3 martie 2010

Copiii NU spun lucruri trasnite

Copiii spun lucruri INTELEPTE. Si cine nu are copii, sa-i asculte pe cei din jurul lor, ca vor invata, cu siguranta, ceva. Eu sunt din nou eleva. Invat de la copiii mei. Invat tot ce se poate. Lectii de logica pura, nealterata de pretinsa eruditie a celor adulti. Lectii de morala. Lectii de observare a naturii umane, asa cum e vazuta de cei care nu stiu inca sa minta. Lectii despre dragoste.

Eu (catre fi-miu, care are trei ani jumate): Hai sa mai stingem televizorul asta. Nici macar nu e bine sa ne uitam ata de mult la televizor.
Fi-miu: Si atunci, noi de ce avem televizor?
...

Eu (tot catre fi-miu): De cine iti place tie cel mai mult si mai mult in lumea asta?
Fi-miu (dupa cateva secunde de gandire): De ce vrei sa stii asta? (Nu-i asa ca ati mai citit despre acest raspuns prin carti gen psihologie a invangatorului, cand vi se explica cum ca in cazul in care cineva va pune o intrebare la care nu vreti sa raspundeti, puteti sa evitati raspunsul in mod elegant, intreband acea persoana, cu zambetul pe buze: "De ce vrei sa stii asta?"
Si fi-miu cand mi-a raspuns, a zambit. Jur.)
...

"Mami esti frumoasa. Ai multe lucruri mari si frumoase. Te iubesc mult mult mult." (primul biletel pe care mi l-a scris fi-mea, care are sapte ani)
...

"Mami, dar daca ne ascundem sub patura, Doamne-Doamne tot ne vede?" (tot fi-mea)
...

"Mami, esti cea mai frumoasa mama din toata lumea de mame." (fi-miu)
...

Si, pe cand avea doar trei ani si o luna, tati l-a intrebat pe fi-su:
-Ia zi-mi si mie, ce mancati cand erati la Doamne- Doamne?
- Nimic.
- Cum nimic?
- Doamne-Doamne nu ne dadea mancare. Doar Lumina.