luni, 31 octombrie 2011

"A fost odata ca niciodata", prin omienouasutaoptzecisisapte

Fi-mea citeste, de cateva zile, o carte de povesti nemuritoare, editie mai veche. Intr-una din zile, observ ca rasfoieste cartea cu interes, din scoarta in scoarta.

- Oau, mami, o aud mirandu-se. Cartea asta e din anul omienouasuteoptzecisisapte (si toate astea pe un ton aproape socat, de parca nu-i venea a crede ca si pe vremea aia oamenii citeau carti. Sau, ce zic eu, ca se tipareau carti. In primul moment nici n-am inteles bine ce an a spus. Am crezut ca spune ceva de o mie sapte sute. Ma si vedeam posesoarea unei carti din cale-afara de vechi, de care habar nu aveam.)
- Ce an?, intreb eu, ca sa fiu sigura ca n-am auzit bine.
- O mie noua sute optzeci si sapte, silabiseste fetita mea, in varsta de opt ani si jumatate, cu rabdare.
- Ahhhhaaaaa..., ma linistesc eu brusc, oarecum deziluzionata de visul de-a avea o carte asa de veche de care sa n-am habar.
- Si uite mami (continua fi-mea aventura descoperirii de lucruri cu adevarat magice, din cartea ei de povesti), uite, pe vremea aia ("eheeeei", imi spun in gand, "o mie noua sute optzeci si..."), oamenii scriau cu a din i, chiar si in interiorul cuvintelor.
Mi-am stapanit zambetul. Cu greu.
- Da. Asa e. Oamenii scriau cu a din i, peste tot. Doar roman se scria cu a din a.
- De ce?
N-am avut timp sa incep sa raspund, ca fi-mea ma plesneste cu alta intrebare:
- Da' tu de unde stii mami? Erai nascuta pe vremea aceea?
Pauza.
Ce-as mai fi putut spune? Ma simteam mai batrana decat personajele din cartea de povesti, care, dupa cum se stie, au trait "odata ca niciodata". Dar sa stiti ca m-am recompus repede (in urechi imi tipa Pittis, Dumnezeu sa-l ierte, "Sunt tanar doamna, sunt tanar doamna, sunt tanar doamna...")
- Cum adica daca eram nascuta... (asta ca sa trag de timp, in timp ce gandurile mi se impleticeau cu "sunt tanar doamna, sunt tanar doamna, sunt tanar doamna...") Pai daca eu m-am nascut in o mie noua sute saptezeci si cinci, si cartea ta de povesti, cu a din i, e din o mie noua sute optzeci si sapte, cati ani aveam eu?
Fi-mea s-a incruntat. A simtit ca e cu scaderi, de care ea nu prea avea chef la ora aia. A dat marunt din buze, ca si cum ar fi scazut in gand, celebrii ani, si mi-a spus zambind.
- Da, ai dreptate... Erai nascuta.
Am zambit. N-am mai insistat s-o intreb cati ani aveam pe vremea aia. Nici mie nu-mi placea foarte mult aritmetica in anul o mie noua sute optzeci sapte. Copilul meu a constientizat ca si eu eram nascuta "pe vremea aceea", odata ca niciodata , prin o mie noua sute optzeci si ceva. Asta era cel mai important.