miercuri, 17 ianuarie 2018

Telectualii si Coolarii. Foarte mic tratat despre nefirescul uman





S-ar putea sa mai citesti de doua- trei ori titlul, pentru ca e posibil sa nu intelegi de prima data semnificatia cuvintelor. Sunt doua cuvinte "inventate" de mine, pentru ca simteam nevoia sa denumesc, intr-un fel, aceste doua noi categorii de "oameni care se ocupa, discuta si creeaza" frumosul, sau, ma rog, ceea ce cred ei ca ar trebui sa fie frumos, interesant si nou.
Telectualii (deriva din cuvantul "intelectualii") sunt acei tipi care n-au altceva mai bun de facut decat sa comenteze, fara rost, tot felul de situatii. Ei nu rezolva niciodata nimic, nu creeaza nimic, nu inteleg, la modul profund, nimic, ci doar isi dau cu parerea, intr-un mod cat mai doct (a se citi "semi-doct") cu putinta, asupra unor idei sau intamplari general umane sau, pur si simplu, asupra unor trivialitati mediatice. Telectualii nu au simtul ridicolului, ei ar fi in stare sa se contrazica cu oricine, doar de dragul contrazicerii. Nu urmaresc o teza anume, se simt bine doar atunci cand vorbesc deasupra lucrurilor si oamenilor si cei din jur nu inteleg nimic din ce spun, dar se prefac ca da. N-au simtul masurii, sunt in stare sa vorbeasca la orice ora din zi si noapte, despre orice tip de problema (de la politica, invatamant, literatura, la pensionari, vreme proasta, politica externa, agricultura, shoping, etc). Pot da oricand citate din oameni cunoscuti de cultura si sunt obisnuiti sa li se ceara sfatul in orice privinta, desi ei nu stiu nici pe ce lume se afla. Se considera liber profesionisti si deasupra problemelor lumesti, dar ar vrea sa aiba o renta viagera (fara sa conteze cine le-ar plati-o) si sa primeasca cat mai multe medalii si diplome. Telectualii apar in tot felul de emisiuni televizate, scriu prin reviste de cultura sau semneaza editoriale in cotidiane, detin bloguri si se lauda sau, ma rog, tin sa scoata cat mai in evidenta, cate mii si mii si mii de carti au citit. Si cam toti ar vrea sa fie scriitori.
Coolarii (cuvant ce deriva din englezescul "cool", romanizat prin sufixul "ar") sunt acei tipi care se vor nonconformisti, se imbraca mai ciudatel si, in general, au de-a face cu moda, cu artele vizuale, cu segmentul publicitar. Ei au depasit tabuurile, s-au dezbracat de inhibitii si modul lor de exprimare trebuie sa contina neaparat ceva care sa socheze pe cei din jur. Ei considera ca pozele nud, de exemplu, nu sunt pornografie, ci arta de cea mai mare valoare, ca nici macar pornografia (pana la un anumit punct) nu e pornografie, ci doar expresie a animalului (imblanzit, intre timp) din om. Coolarii sunt atat de decisi sa doboare tabuuri, incat nu mai stiu, nu mai simt cum e sa fii normal. Pentru ei, normalul (norma aceea pe care oamenii, majoritatea lor, au decis ca ar trebui sa o accepte, pentru a putea trai laolalta, in societate) nu mai exista. Pentru ei incalcarea tabuului e normalul si atunci, evident, e destul de greu sa nu iasa in evidenta fata de cei multi. Si cand spun "sa iasa in evidenta", ma refer, de fapt, la o evidenta vizuala, socanta, ceva care e "altfel", dar nu neaparat mai bun. Coolarii se manifesta pana si in cele mai banale gesturi ale lor ca si cum ar crea Universul inca o data, ca si cum ar fi mici Dumnezei. "Creatiile" lor nu sunt mai departe uneori de gesturile unor copii care descopera cum sa mearga, sau sa duca lingura la gura, sau sa spuna primele cuvinte, dar coolarii sunt atat de aroganti in manifestarile lor, incat comparatia lor cu inocenta pruncilor, devine, din aceasta cauza, imposibila.
Telectualii si coolarii sunt cei care domina, in aceste vremuri, zona publica din Romania. Nu spun ca nu e bine sa te manifesti asa cum simti, dar si coolarii si telectualii sunt sterpi in exprimarea lor, ei nu creeaza, de fapt, nimic, si nici macar nu recunosc acest lucru. Sunt nefiresti, aroganti, insensibili, sterili, egoisti si, oricat de nonconformisti s-ar crede, nu functioneaza decat in turma.
Si nu, nu e nimic de facut, decat poate ca noi, cei simpli, sa ne bucuram de normalitatea (adica firescul) vietii. Sa acceptam misterele vietii si sa continuam sa ne bucuram de anotimpuri, asa cum sunt ele, de flori, soare, iubire si copii.

Eu sunt eu si tu esti tu, cine-i logic, eu sau tu?





Mini- mini- mini piesa de teatru intr-un singur act (ulet, ut, isor)

Personajele: Fi-miu (doi ani)
                     Mami (33 de ani)


O sufragerie obisnuita, dintr-un bloc bucurestean, anul 2008. O canapea, doua fotolii, o masuta de cafea, o biblioteca, un minidesk pe care se afla un computer. Mami sta pe scaun, Fi-miu se uita (din picioare) pe ecranul computerului. Privesc impreuna cateva poze, facute recent la ziua celui mic.

Fi-miu (fericit, aratand cu mana spre ecran): Ieu, ieu, ieu.
Mami: Da, mami, tu esti. Asa-i ca esti un baietel frumos?
Fi-miu (nedumerit): Ieu, ieu.
Mami (calma, doar vorbeste cu un bebe de dopi ani): Da, da, tu esti.

Dupa 30 de secunde de liniste.

Mami (uimita ca bebe a tacut asa de repede. De obicei, repeta lucrurile noi, pana ii oboseste pe cei din jur): Cine-i baietelul asta?
Fi-miu (raspunde repede, fericit ca acum spune corect, asa cum a auzit-o pe mami a lui): Ti...
Mami (contrariata): Nu, nu e mami...
Fi-miu (sigur pe el, aratand spre el, cu degetelul): Ti.
Mami (se prinde in sfarsit de incurcatura): Nu, tu esti eu. Adica trebuie sa spui eu cand vorbesti despre tine. Eu spun tu cand vorbesc de tine si eu cand vorbesc de mine.
Fi-miu (prompt, aratand spre mami): Ieu.
Mami: Nu, tu esti tu, eu sunt eu.
Fi-miu (priveste poza de pe ecran): Ti.
Mami: Nu, tu...
Fi-miu : Ieu?
Mami: Da, tu. Adica..., nu (nu mai poate si izbucneste in ras). Lasa, sa mai cresti putin si mai vorbim.

Copilul s-a plictisit. N-a inteles nimic. Se joaca pe covor. Mami se uita pe poze. Continua sa zambeasca. N-a trecut testul la prima lectie de logica cu fi-su.

duminică, 1 mai 2016

Sa


Sa fim mai buni. Sa incercam sa fim mai buni. Sa fim mai buni, macar in intentie. Sa ne regasim sufletul. Sa ne incalzim inima. Sa zambim. Sa binecuvantam. Sa iertam. Sa speram. Sa avem rabdare. Sa daruim. Sa primim.Sa zambim. Sa privim cerul. Si copacii. Si iarba. Si pasarile. Sa imbratisam. Sa acceptam. Sa avem rabdare. Sa fim buni. Sa zambim. Sa fim (mai) fericiti. Sa visam. Sa actionam. Sa fim.
Sa multumim.
Sa multumim.
Sa multumim.
Sa iubim.
Sa.
Hristos a Inviat! Paste fercit!

luni, 25 aprilie 2016

Varza si ciorbita. Poezie. Viata



Discutie in autobuz. El si ea, cam la 60 de ani, bine imbracati, bine aspectati. Ea- genul mai alintata, el- genul "Da, mama. Cum zici tu, mama." Dialogul are loc intre doua statii de autobuz, dupa ce ea s-a asezat pe un scaun, acuzand dureri pe dreapta. El, atent la toate sacosele pline de cumparaturi si la buna-starea nevestii, dupa ce s-a asezat obosit, pe scaun, langa ea, o intreaba molcom:
El: Mancam ciorbita sa varza?
Ea (dupa o pauza): Hmh?
El (rabdator): Ce incalzesc? Ciorbita sau varza?
Ea (dupa un moment de gandire): Parca as manca varza. Desi nu stiu daca e bine sa mananc varza   seara.
El: Da? Nu vrei ciorbita? (nu, n-a spus nici macar o data "ciorba" :), doar "ciorbita")
Ea: Gulie mai avem?
El: Da.
Ea: Vreau si gulie.
El: Da?
Ea: Sa mananc si branza? Dar atunci vreau si ceapa.
El: Nu. Mai bine ciorbita. Branza cu ceapa, putem manca si maine.
Ea (parca uimita de idee): Da? (apoi ca si cum totul i s-a clarificat) Da! Mai bine. Vreau varza.
El (are de indeplinit o sarcina si trebuie s-o indeplineasca): Mai bine incalzesc ciorbita, ca se strica pana maine.
Ea: Nu, eu vreau varza.
El (impaciuitor, dar setat pe ideea lui): Hai sa mancam ciorbita.
Ea (parca trezita din vis): Serios? Adica eu tre' sa mananc ciorbita, ca sa n-o arunci tu? (spuse ea, netinand cont de faptul ca si el tre' sa manance ciorbita ca sa n-o arunce el :)) Eu vreau varza!

                                                                       ***

Si cam atat, ca au coborat. Sunt curioasa ce au pus pe masa, pana la urma. Pun pariu ca el a mancat aproape toata ciorbita, ca era pacat s-o arunce la gunoi, iar ea a mancat varza cu gulie. Si branza cu ceapa. Bonus :) :) :)

vineri, 15 aprilie 2016

Tara arde si baba... se botoxeaza

Mie asa mi se pare. Ca oamenii din aceasta tara au probleme serioase, dileme, trairi confuze, trec prin tot felul de tradari, neputinte, traiesc evenimente intense. Pare ca timpul nu mai are rabdare cu noi, romanii. Parca suntem mereu pe marginea prapastiei. I-adevarat ca exista si momente de respiro, cand timpul pare mai molcom si mai rabdator. Dar oazele astea de liniste dispar repede si viata o ia la galop iarasi, amestecandu-ne pe toti, ca-ntr-o masina de spalat.

 Mirarea mea este legata de cei care ne conduc, de cei care, intr-un fel sau altul, ne influenteaza viata semnificativ, prin deciziile pe care le iau. Este destabilizator acest sentiment: ca cei care ne conduc nu dau doi bani pe noi. Nu le pasa, catusi de putin. Ba din contra: fac orice ca sa ne destabilizeze si mai tare. Parca vor sa ne testeze limitele. Parca vor sa stabileasca cu precizie cand si in ce conditii o luam razna.
Noi avem nevoie de programe coerente in toate domeniile, ei ne pun panselute pe spatiile verzi. Noi avem nevoie de respect si sustinere, ei ne pun borduri de doi metri. Noi avem nevoie de gradinite si scoli, ei complica scoala din ce in ce mai mult.
Ei vorbesc vorbe goale si fara sens, romanii pleaca din tara, in cautarea fericirii. Ei spun ca nu mai sunt bani, ca suntem in criza, dar ei si familiile lor traiesc din ce in ce mai bine. Cand au nevoie de voturile noastre ne numesc "cetateni europeni" ce trebuie sa fim respectati si "poporul are intotdeauna dreptate", dar cand au fost alesi, ne numesc "vulgul", ne spun sa nu stam cu mana intinsa la stat (ca si cum statul ar fi bunul lor) si ca ei se ferec de masuri populiste. Ne promit luna de pe cer si ne dau un sut in fund.
E frustrant. E dramatic. Ca cei care, prin jocurile sortii, au ajuns sus si ar trebui sa aiba grija de noi, de fapt, ne detesta. E ca si cum parintii tai, in loc sa aiba grija de tine, te iau la misto. E ca si cum, cei care ar trebui sa-ti fie alaturi si sa te iubeasca neconditionat, de fapt te urasc.
Cand romanii au cu adevarat nevoie de conducatorii lor, ce fac ei? Se "botoxeaza". Au grija de imaginea lor. De relatiile lor. De prestanta lor. La naiba cu vulgul! Traiasca regele!

P.S. "Moralistii" ar putea argumenta ca avem conducatorii pe care-i meritam. Nu stiu ce sa zic... Suna a cliseu. Si eu m-am cam saturat de clisee. Poporul roman merita sa fie respectat. Macar atat. Nu suntem nici cei mai rai, nici cei mai buni din lumea asta. Traim si noi, cu bune si cu rele, ca toti oamenii de pe pamantul asta. Nu e nimic spectaculos. Putina demnitate si putin respect. Cam de asta ar avea nevoie tara asta. Caci vremea minciunilor a cam trecut.

luni, 11 aprilie 2016

Smerenia nu e o haina haute couture

Smerenia nu e o haina, ca s-o poti imbraca si sa fii la moda. Smerenia nu se imbraca. Smerenia ne imbraca, pe dinauntru, daca o lasam. Cand toata lumea trage de ea si o transforma intr-o moda, un must-have al clipelor de azi, atunci nu mai avem de-a face cu smerenia.
Ati observat poate ca cei "pasionati" (unii dintre ei, scuze) de spiritualitate, de dezvoltare personala, tind sa ia notiunile ad-literam. Ei citesc despre anumite chestii, fac diferite cursuri, in care invata denumiri noi si ciudate, incep sa se invarta printre oameni cam cu aceleasi interese si atunci, au impresia ca toata lumea trebuie sa traiasca si sa se comporte numai cum vad ei realitatea. Au impresia ca universul a inceput cu ei si se va sfarsi cu ei. Se simt datori sa explice tuturor oamenilor cum trebuie sa traiesti corect. Ajung chiar sa impuna tuturor punctul lor de vedere. Se simt frustrati si dezamagiti ca cei din jur (marea masa a muritorilor de rand, PLEBEA) nu iau in considerare experienta lor "autentica", ca refuza sa-si ridice vibratia, ca se complac in vietile lor "viermuite", fara viziune cuantica. Uf! si de aici, survine frustrarea acestor "alesi" ai soartei. Si din frustrare vine ura. Si din ura vine dispretul. Si din dispret vine impietrirea inimii. Si de aici, neantul (in orice forma vizibila sau invizibila).
Ce pacat! Ce pacat ca dintr-o intentie buna, cazi in pacat, chiar fara sa vrei! Oameni buni (care sunteti interesati si de ceea ce e nevazut, nu doar de ceea ce e material), oameni buni nu mai incercati sa faceti bine cu forta! Nu-i mai grabiti pe semenii vostri sa urce niste trepte pe care nu sunt pregatiti sa paseasca! Nu mai fortati! Nu mai impuneti! Nu mai aveti grija altor suflete spre mantuirea lor, caci nu este in grija voastra asta! Voi sunteti responsabili DOAR de mantuirea voastra. Si cand va veti smeri cu adevarat, in suflet, nu doar in notiune- minte, va vor urma si altii, chiar fara a le impune nimic. Caci sufletul smerit vibreaza o lumina atat de calda si de intima, incat toata lumea o STIE, chiar daca nu o vede cu ochii fizici.
Haideti sa vorbim mai putin despre smerenie si sa incercam sa o practicam, mai mult. Aici e greul: in practica. Caci despre smerenie, oricine poate spune vorbe mai mestesugite, sau mai fruste. Haideti sa haidem in biserici de lemn sau de piatra, cu lifturi sau fara, in  spatii mici sau vaste :) :) :) Haideti sa mergem in orice biserici vrem, sub orice copaci sau pe orice plaje, dar haideti sa o facem cu sufletele in pace. Eu nu stiu ce prefera Dumnezeu, mie nu mi-a vorbit. Dar stiu sigur ca Dumnezeu nu-mi impune nimic. Nu i-a dat Evei peste mana nici cand a luat marul din Pomul Cunoasterii (si toti tragem ponoasele acelei pofte nesabuite), pentru ca eu cred ca Dumnezeu prefera sa fim liberi in constiinta. Asa ca, avand libertatea constiintei direct de la Dumnezeu Tatal, cum sa las un muritor sa-mi spuna ce crede el ca prefera Dumnezeu, cum si unde sa ma inchin, cum si cat sa ma smeresc?
Fiecare are drumul sau in viata. Destinul sau. Fiecare ar trebui sa isi asculte mai mult inima. Inima nu minte. Tot ce e impus, are ceva gresit. Fie ca e spre binele nostru, fie ca e spre "disciplinarea" noastra, tot ceea ce este impus, e gresit, in sine. Tot ceea ce vine din inima noastra, tot ceea ce e facut cu bucurie interioara, e spre binele nostru si al celor din jur. Mai bine sa fim mai "rai" si autentici, decat mai "buni" si fatarnici.

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Primavara (in esenta ei!)


   "Totul renaste, pomul rodeste, floarea infloreste si lumea se trezeste.
      Soarele lumineaza si fluturele se grabeste la flori. Copacul creste, gheata se topeste si sa nu uitam ca inghetata se serveste.
      Asta e esenta primaverii!"
                                                                    ***
Compunerea lui  fi-miu. Clasa a IV-a. Fi-miu e mai practic si mai ironic. Se exprima mai clar vizual, prin desene, constructii lego sau modelaje de plastilina, dar reuseste sa exprime si "esenta" unei teme date, daca e neaparat nevoie. A se observa cele trei alineate! Fi-miu a inteles ca o compunere trebuie sa aiba inceput, cuprins si incheiere, deci voila de vezi :) :) :)
Una peste alta, sunt mandra de fi-miu si de "esenta" viziunii lui!