"Viitor de aur tara noastra are..."

Embed from Getty Images

Imi tot bazaia prin minte versul asta. Eram convinsa ca e al lui Eminescu. Pare de Eminescu. Din curiozitate l-am googalit si, stiti ce?, nu e Eminescu. E din Dimitrie Bolintineanu, cu poezia "Mircea cel mare si solii".
"Ce bine", mi-am zis "iata cum aflu lucruri noi si la varsta asta." Si spun asta pentru ca putini oameni mai citesc poezie, din placere. Si, mai ales, poeti din secolul al XIX-lea. In fine, am vrut sa scriu despre vers, nu neaparat despre autorul acestui vers.
Cand exista o opinie atat de vadit negativa in legatura cu aceasta tara, cand ni se spune din toate partile ca nu suntem europeni, ni se dau lectii, ni se impun masuri si legi abracadabratizante, cand ne-au tot repetat din toate partile ca suntem tigani, criminali, inapoiati, popor de mana a treia si au facut-o atat de eficient, incat pana si romanii sunt primii care se neaga, ce poti sa spui cand auzi acest vers: "Viitor de aur tara noastra are..."
Romania poate fi repede caracterizata prin expresii- cheie (expresii ce ne-au fost "bagate" in vocabularul cotidian, cu pipeta), cum ar fi: "tara de cacat", "zi Romania si trage apa", "ca la noi, la nimenea", "frumoasa tara, pacat ca-i locuita" si asa mai departe.
Cine mai crede in Romania (si, implicit, in romani, ca nu ma refer la aceasta tara doar ca la un loc geografic, ci ca la un TOT, compus din loc geografic, oameni, traditii, cultura)? Cine mai poate sa mearga impotriva valului si sa isi declare admiratia pentru aceasta tara, admiratia si dragostea sincera? Cum poti sa spui "Imi iubesc tara" si sa nu pari populist, ciudat sa inapoiat? De ce atat de multi romani isi urasc (din ficati) propria tara? E ca si cum ti-ai uri stramosii. Literalmente. Iti urasti parintii. Caci una e sa te revolti asumat, din cand in cand, pe o anume stare (negativa) de fapt ce pare sa-ti caracterizeze tara, si alta e s-o urasti si s-o detesti, aproape ca pe o fiinta. Asta nu pot s-o inteleg. Nu pot, si pace.
Eu nu stiu daca-mi iubesc tara. Mi se pare un sentiment intim, greu de expus in public. Si daca n-o faci degajat total, risti sa devii patetic. Oricum ar fi, sunt fericita ca m-am nascut aici si nu in alta parte. Eu inteleg acest pamant, aceasta tara, acesti oameni. Accept Romania asa cum e. Nu vreau s-o schimb. N-as putea si nici nu inteleg cum cineva ar avea pretentia acestui gest. Romania seamana cu mine si eu seman cu Romania. Sa vreau sa schimb ceva in aceasta tara, inseamna sa schimb ceva la mine. Abia aici e domeniul meu: eu vizavi de mine, eu cu mine, eu sa schimb la mine, nu la altii.
Si totusi.
"Viitor de aur tara noastra are..." 
In contextul dat, acest vers pare ironic si rece. Chiar batjocoritor. Adica, ce viitor, ce Romanie, ce aur, ce bine, ce optimism, cum sa mai crezi ca ceva bun se poate intampla pe aceste meleaguri?
Azi am citit si restul versurilor lui Bolintineanu. Care zic cam asa:
"Viitor de aur tara noastra are
Si prevaz prin secoli a ei înaltare.
Însa mai-nainte trebuie sa stim
Pentru ea cu totii martiri sa murim!
Caci fara aceasta lantul ne va strânge
Si nu vom sti înca nici chiar a ne plânge!"
 Acum  traim in acel "mai-nainte" din vers. Si noi nu stim sa murim pentru tara noastra si lantul ne strange asa de tare, ca nici nu mai stim cum e sa traim fara el. Si, in loc sa ne revoltam pe cei care strang lantul, ne injuram tara. Vi se pare corect?