duminică, 1 mai 2016

Sa


Sa fim mai buni. Sa incercam sa fim mai buni. Sa fim mai buni, macar in intentie. Sa ne regasim sufletul. Sa ne incalzim inima. Sa zambim. Sa binecuvantam. Sa iertam. Sa speram. Sa avem rabdare. Sa daruim. Sa primim.Sa zambim. Sa privim cerul. Si copacii. Si iarba. Si pasarile. Sa imbratisam. Sa acceptam. Sa avem rabdare. Sa fim buni. Sa zambim. Sa fim (mai) fericiti. Sa visam. Sa actionam. Sa fim.
Sa multumim.
Sa multumim.
Sa multumim.
Sa iubim.
Sa.
Hristos a Inviat! Paste fercit!

luni, 25 aprilie 2016

Varza si ciorbita. Poezie. Viata



Discutie in autobuz. El si ea, cam la 60 de ani, bine imbracati, bine aspectati. Ea- genul mai alintata, el- genul "Da, mama. Cum zici tu, mama." Dialogul are loc intre doua statii de autobuz, dupa ce ea s-a asezat pe un scaun, acuzand dureri pe dreapta. El, atent la toate sacosele pline de cumparaturi si la buna-starea nevestii, dupa ce s-a asezat obosit, pe scaun, langa ea, o intreaba molcom:
El: Mancam ciorbita sa varza?
Ea (dupa o pauza): Hmh?
El (rabdator): Ce incalzesc? Ciorbita sau varza?
Ea (dupa un moment de gandire): Parca as manca varza. Desi nu stiu daca e bine sa mananc varza   seara.
El: Da? Nu vrei ciorbita? (nu, n-a spus nici macar o data "ciorba" :), doar "ciorbita")
Ea: Gulie mai avem?
El: Da.
Ea: Vreau si gulie.
El: Da?
Ea: Sa mananc si branza? Dar atunci vreau si ceapa.
El: Nu. Mai bine ciorbita. Branza cu ceapa, putem manca si maine.
Ea (parca uimita de idee): Da? (apoi ca si cum totul i s-a clarificat) Da! Mai bine. Vreau varza.
El (are de indeplinit o sarcina si trebuie s-o indeplineasca): Mai bine incalzesc ciorbita, ca se strica pana maine.
Ea: Nu, eu vreau varza.
El (impaciuitor, dar setat pe ideea lui): Hai sa mancam ciorbita.
Ea (parca trezita din vis): Serios? Adica eu tre' sa mananc ciorbita, ca sa n-o arunci tu? (spuse ea, netinand cont de faptul ca si el tre' sa manance ciorbita ca sa n-o arunce el :)) Eu vreau varza!

                                                                       ***

Si cam atat, ca au coborat. Sunt curioasa ce au pus pe masa, pana la urma. Pun pariu ca el a mancat aproape toata ciorbita, ca era pacat s-o arunce la gunoi, iar ea a mancat varza cu gulie. Si branza cu ceapa. Bonus :) :) :)

vineri, 15 aprilie 2016

Ei, noi si tara. Observatii nefolositoare

 

Tara arde si „baba se botoxeaza”. Mie asa mi se pare. Ca oamenii din aceasta tara au probleme serioase, dileme, trairi confuze, trec prin tot felul de tradari, neputinte, traiesc evenimente intense. 

Pare ca timpul nu mai are rabdare cu noi, romanii. Parca suntem mereu pe marginea prapastiei. I-adevarat ca exista si momente de respiro, cand timpul pare mai molcom si mai rabdator.

Dar oazele astea de liniste dispar repede si viata o ia la galop iarasi, amestecandu-ne pe toti, ca-ntr-o masina de spalat.

Mirarea mea este legata de cei care ne conduc, de cei care, intr-un fel sau altul, ne influenteaza viata semnificativ, prin deciziile pe care le iau. 

Este destabilizator acest sentiment: ca cei care ne conduc nu dau doi bani pe noi. Nu le pasa, catusi de putin. Ba din contra: fac orice ca sa ne destabilizeze si mai tare. Parca vor sa ne testeze limitele. Parca vor sa stabileasca cu precizie cand si in ce conditii o luam razna.

Noi avem nevoie de programe coerente in toate domeniile, ei ne pun panselute pe spatiile verzi. Noi avem nevoie de respect si sustinere, ei ne pun borduri de doi metri. Noi avem nevoie de gradinite si scoli, ei complica scoala din ce in ce mai mult.

Ei vorbesc vorbe goale si fara sens, romanii pleaca din tara, in cautarea fericirii. 

Ei spun ca nu mai sunt bani, ca suntem in criza, dar ei si familiile lor traiesc din ce in ce mai bine.

Cand au nevoie de voturile noastre ne numesc "cetateni europeni" ce trebuie sa fim respectati si "poporul are intotdeauna dreptate", dar cand au fost alesi, ne numesc "vulgul", ne spun sa nu stam cu mana intinsa la stat (ca si cum statul ar fi bunul lor) si ca ei se ferec de masuri populiste. 

Ne promit luna de pe cer si ne dau un sut in fund.

E frustrant. E dramatic. Ca cei care, prin jocurile sortii, au ajuns sus si ar trebui sa aiba grija de noi, de fapt, ne detesta. E ca si cum parintii tai, in loc sa aiba grija de tine, te iau la misto. E ca si cum, cei care ar trebui sa-ti fie alaturi si sa te iubeasca neconditionat, de fapt te urasc.

Cand romanii au cu adevarat nevoie de conducatorii lor, ce fac ei? Se "botoxeaza". Au grija de imaginea lor. De relatiile lor. De prestanta lor. La naiba cu vulgul! Traiasca regele!

P.S. "Moralistii" ar putea argumenta ca avem conducatorii pe care-i meritam. Nu stiu ce sa zic... Suna a cliseu. Si eu m-am cam saturat de clisee. Poporul roman merita sa fie respectat. Macar atat. Nu suntem nici cei mai rai, nici cei mai buni din lumea asta. Traim si noi, cu bune si cu rele, ca toti oamenii de pe pamantul asta. Nu e nimic spectaculos. Putina demnitate si putin respect. Cam de asta ar avea nevoie tara asta. Caci vremea minciunilor a cam trecut.

luni, 11 aprilie 2016

Smerenia nu e o haina haute couture

Smerenia nu e o haina, ca s-o poti imbraca si sa fii la moda. Smerenia nu se imbraca. Smerenia ne imbraca, pe dinauntru, daca o lasam. Cand toata lumea trage de ea si o transforma intr-o moda, un must-have al clipelor de azi, atunci nu mai avem de-a face cu smerenia.
Ati observat poate ca cei "pasionati" (unii dintre ei, scuze) de spiritualitate, de dezvoltare personala, tind sa ia notiunile ad-literam. Ei citesc despre anumite chestii, fac diferite cursuri, in care invata denumiri noi si ciudate, incep sa se invarta printre oameni cam cu aceleasi interese si atunci, au impresia ca toata lumea trebuie sa traiasca si sa se comporte numai cum vad ei realitatea. Au impresia ca universul a inceput cu ei si se va sfarsi cu ei. Se simt datori sa explice tuturor oamenilor cum trebuie sa traiesti corect. Ajung chiar sa impuna tuturor punctul lor de vedere. Se simt frustrati si dezamagiti ca cei din jur (marea masa a muritorilor de rand, PLEBEA) nu iau in considerare experienta lor "autentica", ca refuza sa-si ridice vibratia, ca se complac in vietile lor "viermuite", fara viziune cuantica. Uf! si de aici, survine frustrarea acestor "alesi" ai soartei. Si din frustrare vine ura. Si din ura vine dispretul. Si din dispret vine impietrirea inimii. Si de aici, neantul (in orice forma vizibila sau invizibila).
Ce pacat! Ce pacat ca dintr-o intentie buna, cazi in pacat, chiar fara sa vrei! Oameni buni (care sunteti interesati si de ceea ce e nevazut, nu doar de ceea ce e material), oameni buni nu mai incercati sa faceti bine cu forta! Nu-i mai grabiti pe semenii vostri sa urce niste trepte pe care nu sunt pregatiti sa paseasca! Nu mai fortati! Nu mai impuneti! Nu mai aveti grija altor suflete spre mantuirea lor, caci nu este in grija voastra asta! Voi sunteti responsabili DOAR de mantuirea voastra. Si cand va veti smeri cu adevarat, in suflet, nu doar in notiune- minte, va vor urma si altii, chiar fara a le impune nimic. Caci sufletul smerit vibreaza o lumina atat de calda si de intima, incat toata lumea o STIE, chiar daca nu o vede cu ochii fizici.
Haideti sa vorbim mai putin despre smerenie si sa incercam sa o practicam, mai mult. Aici e greul: in practica. Caci despre smerenie, oricine poate spune vorbe mai mestesugite, sau mai fruste. Haideti sa haidem in biserici de lemn sau de piatra, cu lifturi sau fara, in  spatii mici sau vaste :) :) :) Haideti sa mergem in orice biserici vrem, sub orice copaci sau pe orice plaje, dar haideti sa o facem cu sufletele in pace. Eu nu stiu ce prefera Dumnezeu, mie nu mi-a vorbit. Dar stiu sigur ca Dumnezeu nu-mi impune nimic. Nu i-a dat Evei peste mana nici cand a luat marul din Pomul Cunoasterii (si toti tragem ponoasele acelei pofte nesabuite), pentru ca eu cred ca Dumnezeu prefera sa fim liberi in constiinta. Asa ca, avand libertatea constiintei direct de la Dumnezeu Tatal, cum sa las un muritor sa-mi spuna ce crede el ca prefera Dumnezeu, cum si unde sa ma inchin, cum si cat sa ma smeresc?
Fiecare are drumul sau in viata. Destinul sau. Fiecare ar trebui sa isi asculte mai mult inima. Inima nu minte. Tot ce e impus, are ceva gresit. Fie ca e spre binele nostru, fie ca e spre "disciplinarea" noastra, tot ceea ce este impus, e gresit, in sine. Tot ceea ce vine din inima noastra, tot ceea ce e facut cu bucurie interioara, e spre binele nostru si al celor din jur. Mai bine sa fim mai "rai" si autentici, decat mai "buni" si fatarnici.

sâmbătă, 2 aprilie 2016

Primavara (in esenta ei!)


   "Totul renaste, pomul rodeste, floarea infloreste si lumea se trezeste.
      Soarele lumineaza si fluturele se grabeste la flori. Copacul creste, gheata se topeste si sa nu uitam ca inghetata se serveste.
      Asta e esenta primaverii!"
                                                                    ***
Compunerea lui  fi-miu. Clasa a IV-a. Fi-miu e mai practic si mai ironic. Se exprima mai clar vizual, prin desene, constructii lego sau modelaje de plastilina, dar reuseste sa exprime si "esenta" unei teme date, daca e neaparat nevoie. A se observa cele trei alineate! Fi-miu a inteles ca o compunere trebuie sa aiba inceput, cuprins si incheiere, deci voila de vezi :) :) :)
Una peste alta, sunt mandra de fi-miu si de "esenta" viziunii lui!
  

vineri, 1 aprilie 2016

Manipularea noastra cea de toate zilele


Sa ne fie clar de la inceput: toata lumea manipuleaza. It's a fact, cum ar zice englezu' (sau vorbitorul de engleza:)). Manipularea e o componenta extrem de importanta a societatii. Manipularea "natural-sociala" are legatura cu comunicarea, cu modul de a socializa al oamenilor. Eu iti spun "ce frumos canti", cand, de fapt, tu suni ca o trompeta veche si ruginita, dar eu vreau sa-ti dau incredere in ceea ce-ti place sa faci. Tu ii spui ei "esti frumoasa de ma topesc", desi ea e banala si terna, dar tu esti cam singur si vrei pe cineva langa tine, chiar si pentru o noapte. Ei le spun lor "va vom mari salariile", desi n-au nici bani, nici chef sa faca asta, dar au nevoie ca ei sa creada in mai bine, ca sa munceasca mai cu spor. Voi ne spuneti noua "e criza", desi azi e exact ca si acum zece ani, dar vreti sa ne faceti sa credem ca trebuie sa ne purtam cu grija, fiindca voi ne vreti binele.
Si, de aici, manipularea creste constant in intensitate. Caci de ce este manipularea atat de blamata? Pentru ca uzeaza de minciuna, dar o minciuna insinuanta, perfida, cruda, care murdareste buna- credinta a celui manipulat. O maculeaza, lasand pete mai negre sau mai gri. Manipularea aceasta la nivel mondial tinde sa uniformizeze fortat. Tinde sa schimbe valori si credinte dupa bunul plac al celor care conduc, sub "protectia" democratiei, a libertatii individuale. Caci tocmai in asta ZACE perfidia manipularii: iti este impus sa accepti ceva murdar, nenatural, sub forma frumosului, a noului. Un print al intunericului, cu maca de Alba ca Zapada.
Aceasta manipulare, care e aproape palpabila, e distrugatoare tocmai pentru ca si-a propus, la nivelul cel mai inalt, sa schimbe firescul omului de rand. In ce crezi tu? In Dumnezeu, de exemplu. Nu, mai bine sa crezi in tine, tu esti dumnezeu. Si se apasa pedala pe tot felul de demonstratii, in acest sens. Esti bombardat din toate partile (prin mass media, mai ales prin mass media, prin politica, prin sloganuri, prin Internet, etc) pentru a crede acest lucru. Ceea ce nu observi, daca nu esti atent, este ca ei iti prezinta un lucru ca fiind real, cand, de fapt, scopul lor este tocmai opusul a ceea ce iti este prezentat.
"Familia este compusa din mama, tata si copii." Gresit, spun ei: "Familia este compusa din barbat- barbat, femeie- femeie, hai si barbat- femeie, daca tineti neaparat si copiii, optional." Se tinde spre "Familia este compusa din om- animal- orice vrei tu si copil, chiar optional, ca dintre un om si o capra nu se stie ce-o sa iasa."
"De Craciun sarbatorim nasterea Domnului Iisus Cristos." Gresit, spun ei: "Craciunul este sarbatoarea darurilor, a cumparaturilor si a brazilor, optional."
Si tot asa, si tot asa, si tot asa. Fiecare simte ca este manipulat grosolan, de vecin, de primar, de rude, de prieteni, de presedinte, de conducatori, in general. Este greu sa te opui acestei manipulari. Trebuie doar sa fii constient, clipa de clipa. Sa crezi in ceea ce este firesc. Nefirescul nu poate deveni normal, doar pentru ca ni se impune. Tot ceea ce este impus, de obicei, este nefiresc.
Sa nu uitam sa stam stramb si sa judecam drept. Sa fim treji, senini si neincrancenati. Sa iubim adevarul si sa ne ascultam inimile. Ele nu ne mint, orice ni s-ar spune de catre oricine.


luni, 28 martie 2016

"Viitor de aur tara noastra are..."


Imi tot bazaia prin minte versul asta. Eram convinsa ca e al lui Eminescu. Pare de Eminescu. Din curiozitate l-am googalit si, stiti ce?, nu e Eminescu. E din Dimitrie Bolintineanu, cu poezia "Mircea cel mare si solii".
"Ce bine", mi-am zis "iata cum aflu lucruri noi si la varsta asta." Si spun asta pentru ca putini oameni mai citesc poezie, din placere. Si, mai ales, poeti din secolul al XIX-lea. In fine, am vrut sa scriu despre vers, nu neaparat despre autorul acestui vers.
Cand exista o opinie atat de vadit negativa in legatura cu aceasta tara, cand ni se spune din toate partile ca nu suntem europeni, ni se dau lectii, ni se impun masuri si legi abracadabratizante, cand ne-au tot repetat din toate partile ca suntem tigani, criminali, inapoiati, popor de mana a treia si au facut-o atat de eficient, incat pana si romanii sunt primii care se neaga, ce poti sa spui cand auzi acest vers: "Viitor de aur tara noastra are..."
Romania poate fi repede caracterizata prin expresii- cheie (expresii ce ne-au fost "bagate" in vocabularul cotidian, cu pipeta), cum ar fi: "tara de cacat", "zi Romania si trage apa", "ca la noi, la nimenea", "frumoasa tara, pacat ca-i locuita" si asa mai departe.
Cine mai crede in Romania (si, implicit, in romani, ca nu ma refer la aceasta tara doar ca la un loc geografic, ci ca la un TOT, compus din loc geografic, oameni, traditii, cultura)? Cine mai poate sa mearga impotriva valului si sa isi declare admiratia pentru aceasta tara, admiratia si dragostea sincera? Cum poti sa spui "Imi iubesc tara" si sa nu pari populist, ciudat sa inapoiat? De ce atat de multi romani isi urasc (din ficati) propria tara? E ca si cum ti-ai uri stramosii. Literalmente. Iti urasti parintii. Caci una e sa te revolti asumat, din cand in cand, pe o anume stare (negativa) de fapt ce pare sa-ti caracterizeze tara, si alta e s-o urasti si s-o detesti, aproape ca pe o fiinta. Asta nu pot s-o inteleg. Nu pot, si pace.
Eu nu stiu daca-mi iubesc tara. Mi se pare un sentiment intim, greu de expus in public. Si daca n-o faci degajat total, risti sa devii patetic. Oricum ar fi, sunt fericita ca m-am nascut aici si nu in alta parte. Eu inteleg acest pamant, aceasta tara, acesti oameni. Accept Romania asa cum e. Nu vreau s-o schimb. N-as putea si nici nu inteleg cum cineva ar avea pretentia acestui gest. Romania seamana cu mine si eu seman cu Romania. Sa vreau sa schimb ceva in aceasta tara, inseamna sa schimb ceva la mine. Abia aici e domeniul meu: eu vizavi de mine, eu cu mine, eu sa schimb la mine, nu la altii.
Si totusi.
"Viitor de aur tara noastra are..." 
In contextul dat, acest vers pare ironic si rece. Chiar batjocoritor. Adica, ce viitor, ce Romanie, ce aur, ce bine, ce optimism, cum sa mai crezi ca ceva bun se poate intampla pe aceste meleaguri?
Azi am citit si restul versurilor lui Bolintineanu. Care zic cam asa:
"Viitor de aur tara noastra are
Si prevaz prin secoli a ei înaltare.
Însa mai-nainte trebuie sa stim
Pentru ea cu totii martiri sa murim!
Caci fara aceasta lantul ne va strânge
Si nu vom sti înca nici chiar a ne plânge!"

 Acum  traim in acel "mai-nainte" din vers. Si noi nu stim sa murim pentru tara noastra si lantul ne strange asa de tare, ca nici nu mai stim cum e sa traim fara el. Si, in loc sa ne revoltam pe cei care strang lantul, ne injuram tara. Vi se pare corect?

marți, 22 martie 2016

Viata ca un breaking-news


Cand galbenul flicareste (clipoceste) pe ecranele televizoarelor, e de rau. Nu-i vorba, ca cele mai multe televiziuni de stiri de la noi fac exces de flicareala galbena pe ecrane, cu prostii si tampenii inventate (sau mai putin inventate, dar oricum, tot tampenii sunt), asa ca, atunci cand se intampla cu adevarat ceva zguduitor si impactant, flicaritul galben isi pierde rostul.

BREAKING NEWS- clipeste galben pe ecran
BREAKING NEWS- te trosneste si in presa scrisa
BREAKING NEWS- inunda tot internetul.

Aceste breaking news-uri, aceste stiri "spargatoare" de banal, de cotidian sunt, de obicei, purtatoare de vesti groaznice: prabusiri de avioane, alunecari de terenuri, luari de ostateci, caderi de guverne, scufundari de vase, razboaie, atentate teroriste si asa mai departe. Toate, insa, vorbesc de pierderi de vieti omenesti (multe), de teroare, de spaima, de frica.

Breaking news-ul induce frica in privitor, chiar daca cei care asculta stirea nu au nici o legatura cu locul conflictului descris. Intotdeauna cei care prezinta breaking new-sul (la jurnalisti ma refer), au grija sa "lege" cumva pe privitor/ ascultator de conflictul prezentat. Uite, oamenii din partea asta de lume mor, dar maine ti se poate intampla si tie. Altii au cazut cu avionul, maine poti si tu sa cazi. Altii au fost otraviti, ti se poate intampla si tie.
NU exista nimic uman in prezentarea acestor breaking news-uri. Se apeleaza doar la senzationalism, se cauta socarea telespectatorului, a inspaimantarii lui, a inrobirii lui totale, mai ales emotionale.
"Sperie-te, omule! Fii speriat! Fii fara de speranta! Ca sa te putem manipula, ca sa te putem tine in transa. Fii speriat, in continuare!"

Si omul se lasa speriat, socat, insingurat. "Cine mai are grija de mine? Ce se intampla in lumea asta? Cum sa ma apr de cei rai? Cum sa-mi apar familia?" Si, ce credeti? Cei din spatele breaking news-urilor, iti dau si raspunsurile la aceste intrebari firesti. Fiti atenti cand priviti stiri cu un puternic impact emotional. De fiecare data vor aparea oficialitati care promit ca vor face totul ca aceste lucruri sa nu se mai intample. "Vom asculta toate telefoanele, ca sa dam de toti teroristii." "Vom inraspri conditiile de intrare in aeroporturi." "Sa nu mai mancati branza/ carnea/portocala aia. Mancati doar ce va spunem noi, ca sa fie bine." "Nu mai calatoriti in tara aia." "Nu mai vorbiti cu oamenii aia." Si tot asa.

Numai ca, nu stiu cum se intampla, dar lucrurile nu se imbunatatesc. Ba din contra, as putea spune. Suntem din ce in ce mai paziti, mai ascultati, mai filmati, mai inregimentati si, cu toate acestea, oamenii (nevonovati) mor din ce in ce mai mult si mai des. Azi s-a intamplat in Belgia, la Bruxelles. Atentat terorist in aeroport si la metrou. Televizoarele flicaresc ingrozite."26 de morti, 100 de raniti, panica, panica, panica."
"Morti, teroristi, Isis, revendicari, raniti, panica, metrou, avion, bomba, kamikaze, imagini de groaza"- acestea sunt cuvinte care fac parte din jurnalele de stiri. Toate aceste tragedii tind sa devina cotidianul nostru. Oamenii se adapteaza repede vremurilor. Dupa frica, urmeaza uniformizarea Facebook. Multi isi vor pune steagul Belgiei la statut (poate langa cel al Frantei, ca sa dea mai bine). Se va vorbi cateva zile. Se va face un mars prin Paris sau Bruxelles sau New York. Vor vorbi cativa presedinti, vor spune cuvinte seci pe un ton grav. Vor pronunta "suntem in razboi" si "nu ne este frica". Si apoi viata isi va relua cursul. Pana la urmatorul braking news. Pana la urmatorul tren aruncat in aer sau ostateci omorati in direct. Si iar frica, iar promisiunile, iar drapelul pe Facebook, iar marsul tacerii si discursul si tot asa.
Oamenii mor. Asta e cel mai real lucru. Dumnezeu sa le ierte greselile si sa-i primeasca in imparatia lui pe toti cei care au murit azi. Sau in alte zile. In razboaie sau tragedii.
Mai bine sa nu ne fie frica. Mai bine sa fim calmi. Si sa fim mai constienti. De ceea ce se intampla in jurul nostru. Sa fim unbreakable!

duminică, 20 martie 2016

Mai pe scurt, ca-i mai dragut


Abia cand crezi ca le stii pe toate, realizezi ca nu stii nimic.
         

Lumina exista si in intuneric. Trebuie doar s-o aprinzi :)


Minciuna, minciuna, da'... s-o stim si noi. Caci minciuna uneste, adevarul dezbina. :(


Spune-mi cu ce te intolesti,... ca sa-ti spun cine esti.


Ce inseamna un om egoist? Un om care are totul si nu renunta la nimic, pentru  ca ii e teama sa nu ramana cu nimic. Ce este un om darnic? Un om care are mai nimic si ofera celorlalti totul, pentru ca nu se teme sa ramana fara nimic. Si unul si celalalt sunt in relatie cu nimicul. Primul, insa, e terorizat de el, al doilea nici nu-l baga in seama.


Nu tot ce zboara se mananca, dar nici tot ce se taraste nu e de savurat. :)


Nu conteaza ce cred cei din jur despre tine. Conteaza ce crezi tu despre ce cred cei din jur despre tine.


sâmbătă, 19 martie 2016

Primavara si nu prea


Cam asa e primavara asta. Este (ceea ce stim noi ca se cheama primavara) si ne prea este. Acum e cald ca vara, acum ploua, peste o zi e ger, peste alte trei ninge. O vreme surprinzatoare prin schimbarile ei rapide si radicale.
E un anotimp care face show. E demn sa apara la televizor, Bate (de departe) multe alte subiecte de stiri, care par mult mai importante, la prima vedere (somaj, crima, sinucideri, schimbari de guverne, cutremure, etc). Primavara de anul asta are statut de breaking news si flick-areste pe ecranele televiziunilor de (asa zis) stiri, cand vrea muschiul ei.
Se fac talkshow-uri intregi despre aceasta primavara: ba ca vine aerul rece de la Polul Nord, ba ca vine nu stiu ce nor de nisip din desertul nu stiu care, ba ca e prea frig, ba ca e prea cald, chestii de genul asta, greu de detectat de catre noi, oamenii simpli :) Ideea (din spatele breaking news-urilor) e ca trebuie sa ne speriem rau de tot. Oricum ar fi, tot nasol e, tot sfarsitul lumii vine.
Eu cred ca primavara asta e exact ca si noi: nehotarata. S-a cam saturat sa fie previzibila. A inceput sa-si asculte mai mult sentimentele. Se lasa stapanita ba de bucurie pura, ba de furie incandescenta, ba de suparare plata, ba de fericire in cascada. Primavara de anul asta face introspectii in sine, experimenteaza sentimente si refuleaza tot ce a tinut ascuns in ea, pana acum. Primavara de anul asta e orice vrea ea: vara, toamna, iarna, chiar si primavara. E o primavara care isi cauta sinele. Sper ca pana la anul, sa si-l gaseasca :)

vineri, 18 martie 2016

Inainte de toate... acceptarea


Sa zicem ca ti se amesteca atatea idei prin cap, incat nu poti sa te opresti la nici una. Miscarea browniana (de care ai invatat la scoala) se concretizeaza acum in interiorul capului tau, iar particulele agitate perpetuu sunt gandurile tale. Imposibil sa intelegi ceva. Incerci, dar linistea nu vrea sa te ajute. Ai vrea sa preiei controlul asupra gandurilor tale, dar realizezi ca, cu cat incerci mai mult, cu atat bazaitul devine mai insistent. Si-atunci renunti. Te hotarasti sa astepti, sa fii intelept si sa lasi ca totul sa decurga natural.
E bine sa-ti accepti agitatia, e tot parte din tine. Nu poti fi mereu zen. Acceptarea a ceea ce suntem e dificila si devine posibila, doar dupa foarte multa practica. Nu e ceva ce inveti din carti. Caci in carti ti se spune :"Accepta-te asa cum esti". Usor de zis, mai greu de facut. Caci atunci cand esti (in public, in general) politicoasa, isteata, joviala, parfumata, plina de ziceri cu talc, e o placere sa te accepti. Dar atunci cand esti intoarsa, nepieptanata, sleampata, plina de nervi, uracioasa, cand tipi din orice si ai toane, ce sa accepti? Cum sa accepti partea asta din tine, atat de diferita de ceea ce crezi tu ca esti sau ai vrea sa fii?
Se mai spune ca esti ceea ce gandesti. Si tu vrei sa fii frumos si bun, dar cum sa se intample asta cand ti se perinda tot felul de ganduri prin cap? Cand o sa incepem sa ne acceptam si frumoasa si bestia din noi, o sa simtim ca suntem pe drumul cel bun. Caci echilibrul spre care toti tindem, e ca un balasoar pe care se dau huta-huta aceasta frumoasa si aceasta bestie, parti a ceea ce suntem. Sa ne acceptam cu adevarat. Si sa-i acceptam si pe cei din jur cu adevarat. Caci nimeni nu e doar frumos sau doar destept. Toti avem momente de prostie pura sau de rautate sau de gelozie. Si atunci cand accepti pe cel de langa tine, si pe tine, asa cum este, asa cum esti, n-o sa mai judeci. Nu asa de repede si nu asa de usor.
Acceptarea e grea, dar necesara. Sa acceptam si sa ne acceptam. Cate-un pic-pic-pic la inceput si, dupa aia, cat mai mult. Si mai mult si mai mult :)

joi, 17 martie 2016

Ce-am visat... si ce-am ajuns!


Isi mai aduce cineva aminte de visele din copilarie? De realitatea lor indiscutabila in inimioarele noastre pure?
Cineva voia sa fie pompier. Altul visa ca va fi arheolog. Sau scriitor. Sau calator. Sau astronaut. Sau ca va aduce pacea in lume. Sau ca va fi un doctor renumit. Un alt copil visa ca va inventa o chestie absolut exceptionala. Sau pur si simplu, visa cai verzi pe pereti.
Cati dintre noi si-au indeplinit visele? Cati dintre noi isi mai amintesc visele din copilarie? Cati dintre noi nu ne jenam de visele copilaresti? Cati nu le consideram iluzii, fantasme sau basme? Cati dintre noi mai CREDEM in vise?
Ne-au spus de mici: "Nu mai visa!", "Realitatea e alta", "Nu mai umbla cu capul prin nori!", "Fii realista!", "Fii realista!", "Fii realista!", "Copile, uita-te in jur! Viata e grea!" si tot asa, si tot asa... Ne-au facut sa credem ca numai ceea ce ne prezinta ei este real, sa ne rusinam si sa negam ceea ce simtim noi.
Nu ne-a spus nimeni ca visele copiilor sunt adevarate, tocmai prin inocenta lor. Caci compromisul nu ne acaparase, inca. Lehamitea nu se ne secerase, inca. Ipocrizia nu ne patase, inca. Comformismul, servilismul, minciuna nu ne taiasera, inca, aripile. Ei ne-au facut ca ei. Ne-au facut "maturi", realisti, realizati. Ne-au facut ANTI-visatori. Ma tem, ca "ne-au facut" atat de tare, incat asta le facem si noi copiilor nostri. Ii uniformizam. Le explicam ca nu e bine sa viseze, sau sa viseze, dar nu prea mult, ca visele nu hranesc burtile, visele nu platesc facturile si, in general, din vise nu te imbogatesti.
Cine isi mai aduce aminte de visele din copilarie? Ce visam cand eram copiii? Mai stiti? Mai stie cineva?

miercuri, 16 martie 2016

Buna dimineata! E timpul sa fim eroici :)



Adica sa zambim. Orice ar fi, sa zambim. Putem fi eroici, daca doar zambim. Uneori, pare ca viata e prea terna, prea plictisitoare, prea mata sau, din contra, prea involburata, prea grea, prea nedreapta. E timpul sa ne ridicam putin deasupra cotidianului. Sa zambim, oameni buni! Pe dinauntru sau pe dinafara.
Haideti sa fim donquijotii fara de cal si lance, doar cu zambet cald pe post de "arma"!
Sa nu ne privam de lucruri mici si naturale, doar fiindca nu sunt la moda. Sa zambim, sa ascultam, sa imbratisam, sa acceptam. Sa credem.

marți, 15 martie 2016

Bun si de la capat


Sa preferam, intotdeauna, bunatatea inteligentei.
Caci, daca inteligenta ne incalzeste mintea, dandu-ne impresia ca nu mai exista mistere, ca nimic nu poate ramane necunoscut, deci nestapanit de noi, bunatatea, in schimb, ne incalzeste inimile, subtil, placut, intim. Bunatatea adanceste misterul existentei, dar nu intr-un mod infricosator, ci placut, linistitor.
Oamenii foarte buni sunt, vrand-nevrand , si foarte destepti, caci bunatatea presupune (printre altele) si lipsa ego-ului, a orgoliului. Un om care renunta de buna-voie la orgoliu e inteligent, caci intelege si isi asuma procesul "dezbracarii" de mandrie.
Oamenii foarte destepti sunt, in mare parte, stapaniti de ego, caci ei sunt "ambetati" de propriile cuvinte, de propriile realizari, merite sau diplome.
Bunatatea presupune sacrificiu de ego, inteligenta il foloseste in exces.
Inteligenta izoleaza, e narcisista in esenta ei.
Bunatatea uneste, e lipsita de granite.
Inteligenta e egoista, e cea care ia.
Bunatatea e calda, e cea care ofera.
Asa ca, bunatatea e preferabila inteligentii reci.
E timpul sa vrem sa fim mai buni, decat mai inteligenti. Pentru ca e nevoie de unificare, nu de izolare si dezbinare.

luni, 14 martie 2016

Despre credinta, in cuvinte simple

Cred in Dumnezeu.
Cred ca Dumnezeu ma iubeste.
Cred ca Dumnezeu iubeste toti oamenii, pe fiecare in parte si pe toti lalolalta.
Cred ca Dumnezeu iubeste orice fiinta, fie ea de regn vegetal sau animal.
Cred ca Dumnezeu iubeste pietrele si avioanele si terenurile de tenis si hogeagurile si baloanele si visele si telefoanele mobile si orice particula care exista sau nu exista.


Cred in dreptul la fericire al fiecarui om.
Cred in copii.
Cred in oameni.
Cred in dragoste.
Cred in copaci.
Cred, in general, in tot si, in particular, in chestii de moment.

Cred in Dumnezeu, orice s-ar intampla.
Credinta, speranta si iubirea -in aceasta ordine, sau cum vrea fiecare.
Cuvinte care pulseaza de adevar, cu adevar.



A te smeri sau a te mindruta? Aceasta-i intrebarea zilei

  Astazi o sa va prezint demonstratia faptului ca d-l Mindruta e un parerolog chiaun cu capul. Habar n-are de nimic, iar confuzia permanenta...