Un necaz nu vine niciodată singur

 

Oamenii se cred nemuritori când sunt fericiți. Li se pare că sunt de neatins, că nimic rău nu li se poate întâmpla.

Când peste ei vin necazurile, siguranța de sine se sparge brusc. 

În necazuri, boală și durere, omul descoperă brusc și dureros că este muritor. Foarte muritor. 

Omul simte că tot ceea ce el consideră realitate, tot ceea ce el cunoaște este, de fapt, iluzie. Iată: Mă doare!, Sufăr!, Pot să dispar din această realitate., Unde mă voi duce?, Ce sunt eu, până la urmă?

La necaz, omul descoperă că e muritor. Dar tot la necaz, omul descoperă că Dumnzeu îl iubește.

Dincolo de imagine

 

Suntem subjugați de imagine. Puterea imaginii este imensaă. În multe dintre activitățile cotidiene, imaginea este definitorie: cum te îmbraci, ce mănânci, ce comunici non-verbal, ce conduci, ce afișezi celor din jur.

O imagine bună te poate salva în multe situații, chiar dacă ceea ce împachetează această imagine este un non-sens. 

Și invers. Un adevăr îmbrăcat într-o imagine proapstă nu este luat în seamă. 

Să ne detașăm puțin de imagine AKA înveliș. 

Pentru că fetița a strigat „Împăratul e gol!” nu neapărat că împăratul era dezbrăcat. 

Ci că era gol la suflet. Sufletul era găunos. Și copilul a văzut!

Apel la autocunoaștere

 

 

Să nu rămânem în urmă cu autocunoașterea. E la fel de important să ne cunoaștem pe dinăunru, așa cum încercăm să ne cunoaștem pe dinafară.

(„Căci ceea ce este sus este și ceea ce este jos. Ceea ce este jos este ca și ceea ce este sus. Cerul și Pământul sunt eu”.)

Există o cunoaștere și dincolo de ceea ce poate fi văzut. 

Există evoluție, viață și în interiorul organelor, a oaselor, a celulelor, a sângelui.

Noi suntem și dincolo de trupurile noastre și trebuie să începem să ne reamintim acest lucru. 

Cum e posibil să știm mai multe despre un telefon mobil și aproape nimic despre sufletul nostru?