miercuri, 17 ianuarie 2018

Telectualii si Coolarii. Foarte mic tratat despre nefirescul uman





S-ar putea sa mai citesti de doua- trei ori titlul, pentru ca e posibil sa nu intelegi de prima data semnificatia cuvintelor. Sunt doua cuvinte "inventate" de mine, pentru ca simteam nevoia sa denumesc, intr-un fel, aceste doua noi categorii de "oameni care se ocupa, discuta si creeaza" frumosul, sau, ma rog, ceea ce cred ei ca ar trebui sa fie frumos, interesant si nou.
Telectualii (deriva din cuvantul "intelectualii") sunt acei tipi care n-au altceva mai bun de facut decat sa comenteze, fara rost, tot felul de situatii. Ei nu rezolva niciodata nimic, nu creeaza nimic, nu inteleg, la modul profund, nimic, ci doar isi dau cu parerea, intr-un mod cat mai doct (a se citi "semi-doct") cu putinta, asupra unor idei sau intamplari general umane sau, pur si simplu, asupra unor trivialitati mediatice. Telectualii nu au simtul ridicolului, ei ar fi in stare sa se contrazica cu oricine, doar de dragul contrazicerii. Nu urmaresc o teza anume, se simt bine doar atunci cand vorbesc deasupra lucrurilor si oamenilor si cei din jur nu inteleg nimic din ce spun, dar se prefac ca da. N-au simtul masurii, sunt in stare sa vorbeasca la orice ora din zi si noapte, despre orice tip de problema (de la politica, invatamant, literatura, la pensionari, vreme proasta, politica externa, agricultura, shoping, etc). Pot da oricand citate din oameni cunoscuti de cultura si sunt obisnuiti sa li se ceara sfatul in orice privinta, desi ei nu stiu nici pe ce lume se afla. Se considera liber profesionisti si deasupra problemelor lumesti, dar ar vrea sa aiba o renta viagera (fara sa conteze cine le-ar plati-o) si sa primeasca cat mai multe medalii si diplome. Telectualii apar in tot felul de emisiuni televizate, scriu prin reviste de cultura sau semneaza editoriale in cotidiane, detin bloguri si se lauda sau, ma rog, tin sa scoata cat mai in evidenta, cate mii si mii si mii de carti au citit. Si cam toti ar vrea sa fie scriitori.
Coolarii (cuvant ce deriva din englezescul "cool", romanizat prin sufixul "ar") sunt acei tipi care se vor nonconformisti, se imbraca mai ciudatel si, in general, au de-a face cu moda, cu artele vizuale, cu segmentul publicitar. Ei au depasit tabuurile, s-au dezbracat de inhibitii si modul lor de exprimare trebuie sa contina neaparat ceva care sa socheze pe cei din jur. Ei considera ca pozele nud, de exemplu, nu sunt pornografie, ci arta de cea mai mare valoare, ca nici macar pornografia (pana la un anumit punct) nu e pornografie, ci doar expresie a animalului (imblanzit, intre timp) din om. Coolarii sunt atat de decisi sa doboare tabuuri, incat nu mai stiu, nu mai simt cum e sa fii normal. Pentru ei, normalul (norma aceea pe care oamenii, majoritatea lor, au decis ca ar trebui sa o accepte, pentru a putea trai laolalta, in societate) nu mai exista. Pentru ei incalcarea tabuului e normalul si atunci, evident, e destul de greu sa nu iasa in evidenta fata de cei multi. Si cand spun "sa iasa in evidenta", ma refer, de fapt, la o evidenta vizuala, socanta, ceva care e "altfel", dar nu neaparat mai bun. Coolarii se manifesta pana si in cele mai banale gesturi ale lor ca si cum ar crea Universul inca o data, ca si cum ar fi mici Dumnezei. "Creatiile" lor nu sunt mai departe uneori de gesturile unor copii care descopera cum sa mearga, sau sa duca lingura la gura, sau sa spuna primele cuvinte, dar coolarii sunt atat de aroganti in manifestarile lor, incat comparatia lor cu inocenta pruncilor, devine, din aceasta cauza, imposibila.
Telectualii si coolarii sunt cei care domina, in aceste vremuri, zona publica din Romania. Nu spun ca nu e bine sa te manifesti asa cum simti, dar si coolarii si telectualii sunt sterpi in exprimarea lor, ei nu creeaza, de fapt, nimic, si nici macar nu recunosc acest lucru. Sunt nefiresti, aroganti, insensibili, sterili, egoisti si, oricat de nonconformisti s-ar crede, nu functioneaza decat in turma.
Si nu, nu e nimic de facut, decat poate ca noi, cei simpli, sa ne bucuram de normalitatea (adica firescul) vietii. Sa acceptam misterele vietii si sa continuam sa ne bucuram de anotimpuri, asa cum sunt ele, de flori, soare, iubire si copii.

Eu sunt eu si tu esti tu, cine-i logic, eu sau tu?





Mini- mini- mini piesa de teatru intr-un singur act (ulet, ut, isor)

Personajele: Fi-miu (doi ani)
                     Mami (33 de ani)


O sufragerie obisnuita, dintr-un bloc bucurestean, anul 2008. O canapea, doua fotolii, o masuta de cafea, o biblioteca, un minidesk pe care se afla un computer. Mami sta pe scaun, Fi-miu se uita (din picioare) pe ecranul computerului. Privesc impreuna cateva poze, facute recent la ziua celui mic.

Fi-miu (fericit, aratand cu mana spre ecran): Ieu, ieu, ieu.
Mami: Da, mami, tu esti. Asa-i ca esti un baietel frumos?
Fi-miu (nedumerit): Ieu, ieu.
Mami (calma, doar vorbeste cu un bebe de dopi ani): Da, da, tu esti.

Dupa 30 de secunde de liniste.

Mami (uimita ca bebe a tacut asa de repede. De obicei, repeta lucrurile noi, pana ii oboseste pe cei din jur): Cine-i baietelul asta?
Fi-miu (raspunde repede, fericit ca acum spune corect, asa cum a auzit-o pe mami a lui): Ti...
Mami (contrariata): Nu, nu e mami...
Fi-miu (sigur pe el, aratand spre el, cu degetelul): Ti.
Mami (se prinde in sfarsit de incurcatura): Nu, tu esti eu. Adica trebuie sa spui eu cand vorbesti despre tine. Eu spun tu cand vorbesc de tine si eu cand vorbesc de mine.
Fi-miu (prompt, aratand spre mami): Ieu.
Mami: Nu, tu esti tu, eu sunt eu.
Fi-miu (priveste poza de pe ecran): Ti.
Mami: Nu, tu...
Fi-miu : Ieu?
Mami: Da, tu. Adica..., nu (nu mai poate si izbucneste in ras). Lasa, sa mai cresti putin si mai vorbim.

Copilul s-a plictisit. N-a inteles nimic. Se joaca pe covor. Mami se uita pe poze. Continua sa zambeasca. N-a trecut testul la prima lectie de logica cu fi-su.

A te smeri sau a te mindruta? Aceasta-i intrebarea zilei

  Astazi o sa va prezint demonstratia faptului ca d-l Mindruta e un parerolog chiaun cu capul. Habar n-are de nimic, iar confuzia permanenta...