Soneria sună prelung.
Nadia deschise ușa de la intrare și o văzu în prag pe soacra sa, extrem de emoționată, ținînd un plic mare și alb, în mână. Nadia a știut imediat de unde e.
- Draga mea fiică, m-a căutat Corina, o fostă colegă de facultate de-a soțului tău. Mi-a spus că cineva i-a adus la Centrul pe care îl conduce, un plic. E de la Iulian, pentru fiul lui. N-a știut cum să dea de voi și m-a sunat pe mine. Tu hotărăști ce e de făcut.
Nadia o trase blând pe soacra sa în casă. Luă plicul, îl deschise, scoase câteva foi albe scrise cu pixul, citi primele rânduri și se lumină la față.
„Totul va fi bine”, șopti pentru femeia care o privea fără să respire și intrară în cameră, unde se afla Nadir, fiul său de aproape șase ani. Copilul stătea pe jos și se juca cu piese lego. Nadia se așeză lângă el, pe jos, și îi făcu semn soacrei sale să ia loc în fotoliu. Femeia îi mulțumi din priviri și încercă să-și potolească bătăile inimii.
- S-a întâmplat ceva? întrebă băiețelul, tulburat de purtarea celor două femei.
- Nadir, copilul meu frumos, am primit un plic. L-a adus bunica.
- De la cine e?
- De la fiul ei. Fostul meu soț. Adică, de la tatăl tău. Vrei să ți-l citesc?
Copilul se așeză turcește și spuse simplu că, da, vrea să audă ce îi transmite tatăl lui. Tatăl lui care dispăruse de acasă, într-o noapte, în urmă cu aproape trei ani.
- Uite, acum o să încep. Te rog să ai răbdare și să asculți până la final. Nici noi nu știm ce este în acest plic. Vom afla cu toții. E bine așa?
- Da, mami. O să ascult liniștit. N-o să te întrerup.
Nadia trase aer în piept și începu să-i citească scrisoarea, cu voce calmă, așa cum îi citea fiului său, seara, poveștile cu Ilene Cosânzene și Feți-Frumoși.
"Dragă Nadir, fiul meu preiubit. Nu cred că mă mai ții minte, erai atât de mic când am fugit de-acasă. Aveai trei anișori, Mai ții minte?
Hm, sigur că nu ai cum să îți amintești, dar în acea noapte fatidică plângeai și bona ta era la baie. Am hotărât să fac un gest de tată normal și te-am luat în brațe. De fapt, am intenționat să te iau, căci în timp ce-mi întinsesem brațele spre tine, m-ai privit și m-ai văzut așa cum eram: un monstru. Iar eu m-am văzut în inocența privirii tale exact așa cum m-ai văzut și tu. Un om fără inimă.
Atunci am plecat în lume. Am vrut să uit de ceea ce văzusem în ochii tăi. Să uit de mine și să mă pierd de mine. Am umblat prin lume, dar n-am plecat niciodată foarte departe de voi. Într-o zi, cine știe, poate îți voi povesti despre viața mea.
Acum vreau să-ți vorbesc despre altceva. Vreau să te învăț diverse lucruri, care îți vor prinde bine în viață. Te vor ajuta să nu rătăcești, ca mine, pe cărări periculoase. Am fost, sunt și voi rămâne tatăl tău, pentru totdeauna, fie că tu vrei sau nu, fie că eu vreau sau nu. Și eu vreau să fiu tatăl tău, mai mult decât orice altceva pe lumea asta.
Primul meu sfat pentru tine este acesta: Să faci pipi așezat doar când toaleta e foarte curată. Când ai pisoar sau toaleta e murdară sau te afli în natură, să faci pipi în picioare. Te înfigi bine pe amândouă picioarele, își împingi fundulețul în față, îți ții cuculețul cu două degete și faci pipi. Când termini, scuturi cuculețul de câteva ori, ușor, și îl bagi la locul lui.
Întotdeauna după ce îți faci nevoile, te speli pe mâini, cu apă și săpun.
În fiecare seară îți faci un duș scurt, pe tot corpul, și te speli pe dinți și pe față.
Să îți începi ziua cu o rugăciune și să nu te culci niciodată fără să spui „Tatăl Nostru”. Ori de câte ori îți propui tu sau când ai ocazia, spune în gând „Îți mulțumesc pentru tot, Doamne! Slavă ție, Doamne Dumnezeule!”, căci Dumnezeu e cel ce ne-a dat viață, așa că se cuvine să-i mulțumim de câte ori putem.
Să încerci să afli cât de devreme poți ce talent ți-a dat Dumnezeu și să îl dezvolți.
Să nu-ți fie teamă să exprimi ceea ce ești și ceea ce vrei să devii. Orice muncă vei face, să o faci cu Dumnezeu în gând și pentru Dumnezeu. Cere-i ajutorul mereu și să nu te îndoiești, nici măcar o secundă, că Tatăl Nostru nu ne ascultă rugăciunile. Eu m-am îndoit că mă aude cineva acolo, Sus, ba chiar m-am îndoit că există Cineva acolo, Sus, și aproape că m-am pierdut. Acum știu că Dumnezeu există. Știu că există Sfânta Treime și, cât voi mai trăi pe acest pământ, voi arăta tuturor dovada aceasta: că eu am murit și am înviat, prin mila lui Dumnezeu. Tatăl meu s-a îndurat de mine și mi-a deschis inima.
Să îți cinstești părinții, dar mai ales, mama. Să o iubești și să o asculți toată viața, că ea te crește și are grijă de tine. Și, dacă vei putea, să mă accepți și pe mine. Să-ți cinstești bunicii în viață și să aprinzi mereu o lumânare, pentru bunicii trecuți la cele veșnice.
Să respecți toți oamenii, fie buni, fie răi, căci sub chipurile lor există o scânteie din Dumnezeu. Și dacă urăști sau disprețuiești sau înjosești pe cineva, lui Dumnezeu îi faci toate acestea. Iar dacă îi ierți greșelile sau îi faci bine sau îl iubești, tot lui Dumnezeu i le faci.
Să nu te lași stăpânit de mânie, căci, în scurt timp, vei fi stăpânit tu de ea. La fel cu ura, scârba, mândria, orgoliul, egoismul, înfumurarea, gelozia, minciuna.
Ai grijă la ceea ce simți și gândești și nu te menaja când e vorba să îți cureți sufletul. Mergi și te spovedește la preot, căci iertarea pe care el ți-o dă, prin puterea și voia lui Dumnezeu vine.
Să faci bine, de fiecare dată când poți să-l faci. Iar dacă nu poți, măcar să nu faci rău. Căci odată ce distrugi ceva, e foarte greu să reclădești totul. Eu sunt exemplul viu pentru asta.
Să înveți cât poți tu de bine, la școală, dar să o faci pentru că vrei să afli lucruri noi, nu pentru note. Să nu te mândrești din cale-afară când iei un 10, dar să nu-ți fie teamă de un 4.
Să nu încerci să te faci plăcut de cei din jur, ca să fii acceptat sau pentru că vrei să câștigi ceva de la ei. Fii exact așa cum ești tu în gândurile tale, unde nu te poate vedea nimeni. Cei care te vor iubi, o vor face indiferent dacă ai bani sau nu, dacă ești frumos sau urât.
Iubirea nu ține cont de cum suntem, ci vede doar ceea ce suntem.
Să respecți oamenii, să respecți demnitatea lor și să încerci toată viața ta să fii un om bun. E mai ușor să fii rău, i-adevărat, bunătatea cere o muncă de neoprit, continuă.
Niciodată, dar niciodată, să nu râzi sau să te porți urât cu un om mai slab decât tine. Chiar dacă el vrea să se lupte cu tine, tu să nu accepți, căci lupta se duce între doi oameni egali, ca forță. Cu cel puternic să te lupți bărbătește, fără șiretlicuri, fără lucruri ascunse.
Când cineva te laudă, să-i mulțumești și să uiți lauda imediat. Dacă te jignește, să nu te superi și să te întrebi dacă ai greșit în vreun fel față de cel care te-a jignit. Dacă ai făcut-o, chiar și fără să-ți dai seama, să-ți ceri scuze. Dacă ești nevinovat, mergi mai departe, fără să te amărăști.
Să-ți faci munca cu bucurie și onestitate.
Să nu furi, să nu copiezi munca altuia și să o prezinți ca fiind a ta.
Să nu minți, să nu vorbești oamenii pe la spate.
Să dai mâna cu bucurie și să privești oamenii în ochi. În ochi se întrezărește sufletul omului. Privește-l cu respect, chiar dacă nu-ți place ce vezi.
Să auzi cu urechile tale și să asculți cu inima. Căci una este forma și altul este fondul. Forma fără fond e doar imagine goală. Iar fondul fără formă e nefiresc. Nu orice vezi este ceea ce pare a fi. De multe ori, poți să te înșeli în ceea ce gândești. Fii gata să-ți recunoști greșelile și să-ți ceri iertare celui căruia i-ai greșit.
Să nu-ți fie teamă de bani; ei nu sunt răi, în sine. Devin răi atunci când te stăpânesc, când devii sclavul lor. Dacă vei avea bani mulți în viață, dă și celor care nu au. Dacă nu vei avea bani mulți, învață să cheltuiești cât ai.
Să mulțumești celor care te ajută și să-i ajuți pe cei în nevoie.
Să nu ții socoteala binefacerilor tale, ca nu cumva să ți se umple sufletul de mândrie deșartă.
Să nu te temi să te ridici, atunci când vei cădea, căci vor fi și asemenea momente. Iar dacă nu vei putea să te ridici singur, cere ajutorul celor din jur. Iar dacă nimeni nu-ți va întinde mâna, roagă-l pe Dumnezeu să te salveze. El o va face mereu, negreșit, chiar dacă într-un mod în care poate tu nu-l înțelegi.
Să nu-i asculți pe cei care-L urăsc pe Dumnezeu. Ei nu au ce să-ți spună, chiar dacă ei se cred inteligenți. Și nici tu să nu încerci să-ți explici credința celor care nu vor să te asculte, căci te pot sminti și pe tine cu nebunia lor. Ajutorul și speranța sunt în Dumnezeu, nu în judecata oamenilor.
Să râzi din toată inima și să plângi fără să-ți fie rușine. Căci și râsul și plânsul exprimă stările cele mai firești ale sufletului: starea de fericire și cea de supărare.
Să trăiești fără teamă și, când te vei îndrăgosti, să fii sigur că-ți iubești femeia și când râde și când țipă și când spală vasele și când e gătită și machiată și când nu înțelege nimic din ceea ce îi explici și când nu înțelegi tu nimic din ceea ce vorbește ea.
Să îți iubești copiii, să-i educi, să le spui povești și să-i ții în brațe. Să îi cerți când greșesc și să îi lauzi când reușesc lucruri. Să fii un tată bun. Să fii un fiu bun.
Să îți iubești țara și să nu-ți fie niciodată rușine cu ea. Căci a vorbi urât de țara ta, e ca și cum ai vorbi urât de toți moșii și strămoșii noștri, cei care s-au jertfit pentru ca să existe această țară, în care ne-am născut și noi.
Să-l iubești pe Dumnezeu primul, în toți și în toate, și, când crezi că poți să faci orice vrei, fiindcă nu te vede nimeni, să știi că El te vede. Întotdeauna.
Acestea sunt învățăturile mele pentru tine, dragul meu fiu. Nu ți-am vorbit din cărți, ți-am vorbit din inimă și din tot ceea ce m-a învățat și pe mine viața. Acum aștept un semn de la tine, ca să știu că pot să apar în viața voastră, să vă cer iertare tutror, privindu-vă în ochi, și, poate, să mă iertați.
Căci, așa cum există Parabola fiului rătăcitor, există și Parabola tatălui rătăcitor.
Aș vrea să am curaj să îți spun în față, dragul meu fiu, că am greșit, că am rătăcit prin lume, dar că acum știu că lângă tine, lângă voi, e cel mai bine."
Nadia citea plângând. Doamna Badiu asculta plângând. Nadir se ridică în picioare și spuse simplu:
- Mami, tati o să vină acasă. El și-a găsit de-acum îngerașul, iar eu i-am trimis semnul mai demult, când a venit Moș Crăciun acasă la noi, mai ții minte? Eu cred că el a primit mesajul meu. Te bucuri, mamă, că tata se întoarce la noi?
Nadia îl mângâie pe păr.
- Da, Nadir. Abia aștept să vină. Cu toții îl așteptăm.
Nadir zâmbi fericit. Nadia și doamna Badiu încă plângeau, învăluite într-un sentiment cald de bine și fericire.
Deodată, soneria sună prelung.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu