Mini- mini- mini piesa de teatru intr-un singur act (ulet, ut, isor)
Personajele: Fi-miu (doi ani)
Mami (33 de ani)
O sufragerie obisnuita, dintr-un bloc bucurestean, anul 2008. O canapea, doua fotolii, o masuta de cafea, o biblioteca, un minidesk pe care se afla un computer. Mami sta pe scaun, Fi-miu se uita (din picioare) pe ecranul computerului. Privesc impreuna cateva poze, facute recent la ziua celui mic.
Fi-miu (fericit, aratand cu mana spre ecran): Ieu, ieu, ieu.
Mami: Da, mami, tu esti. Asa-i ca esti un baietel frumos?
Fi-miu (nedumerit): Ieu, ieu.
Mami (calma, doar vorbeste cu un bebe de dopi ani): Da, da, tu esti.
Dupa 30 de secunde de liniste.
Mami (uimita ca bebe a tacut asa de repede. De obicei, repeta lucrurile noi, pana ii oboseste pe cei din jur): Cine-i baietelul asta?
Fi-miu (raspunde repede, fericit ca acum spune corect, asa cum a auzit-o pe mami a lui): Ti...
Mami (contrariata): Nu, nu e mami...
Fi-miu (sigur pe el, aratand spre el, cu degetelul): Ti.
Mami (se prinde in sfarsit de incurcatura): Nu, tu esti eu. Adica trebuie sa spui eu cand vorbesti despre tine. Eu spun tu cand vorbesc de tine si eu cand vorbesc de mine.
Fi-miu (prompt, aratand spre mami): Ieu.
Mami: Nu, tu esti tu, eu sunt eu.
Fi-miu (priveste poza de pe ecran): Ti.
Mami: Nu, tu...
Fi-miu : Ieu?
Mami: Da, tu. Adica..., nu (nu mai poate si izbucneste in ras). Lasa, sa mai cresti putin si mai vorbim.
Copilul s-a plictisit. N-a inteles nimic. Se joaca pe covor. Mami se uita pe poze. Continua sa zambeasca. N-a trecut testul la prima lectie de logica cu fi-su.
Personajele: Fi-miu (doi ani)
Mami (33 de ani)
O sufragerie obisnuita, dintr-un bloc bucurestean, anul 2008. O canapea, doua fotolii, o masuta de cafea, o biblioteca, un minidesk pe care se afla un computer. Mami sta pe scaun, Fi-miu se uita (din picioare) pe ecranul computerului. Privesc impreuna cateva poze, facute recent la ziua celui mic.
Fi-miu (fericit, aratand cu mana spre ecran): Ieu, ieu, ieu.
Mami: Da, mami, tu esti. Asa-i ca esti un baietel frumos?
Fi-miu (nedumerit): Ieu, ieu.
Mami (calma, doar vorbeste cu un bebe de dopi ani): Da, da, tu esti.
Dupa 30 de secunde de liniste.
Mami (uimita ca bebe a tacut asa de repede. De obicei, repeta lucrurile noi, pana ii oboseste pe cei din jur): Cine-i baietelul asta?
Fi-miu (raspunde repede, fericit ca acum spune corect, asa cum a auzit-o pe mami a lui): Ti...
Mami (contrariata): Nu, nu e mami...
Fi-miu (sigur pe el, aratand spre el, cu degetelul): Ti.
Mami (se prinde in sfarsit de incurcatura): Nu, tu esti eu. Adica trebuie sa spui eu cand vorbesti despre tine. Eu spun tu cand vorbesc de tine si eu cand vorbesc de mine.
Fi-miu (prompt, aratand spre mami): Ieu.
Mami: Nu, tu esti tu, eu sunt eu.
Fi-miu (priveste poza de pe ecran): Ti.
Mami: Nu, tu...
Fi-miu : Ieu?
Mami: Da, tu. Adica..., nu (nu mai poate si izbucneste in ras). Lasa, sa mai cresti putin si mai vorbim.
Copilul s-a plictisit. N-a inteles nimic. Se joaca pe covor. Mami se uita pe poze. Continua sa zambeasca. N-a trecut testul la prima lectie de logica cu fi-su.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu