"Exist prin ce am sau prin ce sunt?"

- Ce scriam eu acum 11 ani, in Caietul meu:


"12 Noiembrie 1998
Iasi
Inca nu mi-am gasit de lucru. Incep sa ma urasc pentru ca sunt intr-un anumit fel, si nu sunt altfel, asa cum trebuie sa fie un tanar al anului '98: semiculturalizat, tupeist (din cale-afara), arogant (cand trebuie) si servil (tot cand trebuie), emancipat (in sensul ironic al cuvantului), atotcunoscator, atotstiutor ("barfe" de culise), capabil, realist, descurcaret, nesimtit (aproape intotdeauna).
Discrepanta dintre mine si ce este in jur, a devenit totusi minima, in sensul ca a disparut lamentatia. Am spus putin mai inainte ca incep sa ma urasc pentru ca sunt ASA, si nu sunt altfel. "A ma uri"- e un fel de a spune. Incep sa ma accept si asta (poate) e bine. Daca am urmarit (si urmaresc) ceva in aceasta viata este tocmai EUL meu si diversitatea umana (pentru ca si in mijlocul acestei omogenizari aberante din zilele noastre, ea -diversitatea umana- exista).
- "A-ti face o cariera"- cuvantul de ordine al zilei ("epocii").
- "A fi (deveni) CINEVA".

***

Distantarea de viata pur intima. Intimul (intimitatea) dispare, lasand loc Publicului (publicitatii). Si poate ca e o logica fireasca a lucrurilor. Dar cum? si de ce? sa te prefaci a fi altul, doar pentru a parveni? Acceptarea bunului material (functie buna, bani, siguranta zilei de maine), in schimbul renuntarii la ceea ce reprezinti tu ca om (tu, cu gandurile, sperantele, proiectele, idealurile si rautatile tale).
Imbratisam exteriorul si intoarcem spatele interiorului. Frica de a privi in noi. Frica de ce am putea gasi in acest divin si limitat EU. Sfarsitul de mileniu 2 ne va gasi intr-o confuza naivitate hamletiana: "Exist prin ce am sau prin ce sunt?"

Au trecut aproape 11 ani de cand am scris randurile astea. Si acum gandesc cam la fel. Poate ca nu atat de contondent. Esenta e cam aceeasi, forma s-a mai schimbat.